11.4 C
București
1 mai, 2024

Sportivul român care nu poate trăi fără ADRENALINĂ: „Sunt kamikaze”

Publicat: 17/04/2024, 20:08

Ocupant al locului 5 anul trecut în campionatul de off-road la clasa Extreme, Mihai Chivu atacă podiumul în actualul sezon.

Pentru amatorii de senzații tari, cursele de off-road reprezintă locul perfect pentru administrarea unei porții serioase de adrenalină. Mihai Chivu este unul dintre piloții tineri care vor ca anul acesta să atace podiumul campionatului național, după ce anul trecut a fost pe 5 la clasa Extreme.

A început acest sport fiind copilot pentru unchiul său, Mihai Neagu, dar de doi ani cei doi au schimbat locurile.

Nu poate trăi fără adrenalină: „Uneori sunt kamikaze”

„Mă dau cu unchiul meu, e o diferență de aproximativ 30 de ani între noi. Când eram copil el avea o mașină așa și cred că atunci a început pasiunea. Însă pentru următorii 20 de ani nu mi-am permis să am această pasiune. Apoi am stat cu el de vorbă și lui încă-i plăcea, așa că ne-am apucat amândoi de treaba asta acum 4-5 ani. La început am fost copilot, iar acum am făcut schimb de locuri”, a declarat Mihai Chivu, pilot off-road.

Din cauza terenului accidentat se întâmplă ca mașinile să se răstoarne, însă acest lucru doar face ca adrenalina să crească și mai mult: „De foarte multe ori m-am răsturnat, fiind primul an la Extreme. Nu e frumos, nu recomand nimănui, mai bine prudent, dar cred că am învățat foarte mult și din aceste răsturnări”.

Sportivul își iubește atât de mult mașina încât i-a dat și un nume. „Mașina este Kamikaze. E clubul de fapt de unde am luat-o și a rămas cumva și am lăsat așa, că și eu primele două etape având multe incidente părea că sunt cumva kamikaze. Și atunci a rămas așa”, a mai declarat acesta.

Chiar dacă întrecerile de off-road au un alt specific decât cele de Formula 1, Mihai se uită de fiecare dată la întrecerile din „Marele Circ”.

El e convins, însă, că favoritul său, Verstappen, nu ar face față în cursele de off-road: „Formula 1 chiar îmi place. E cu totul altceva, dar după cum vedem, și acolo sunt bugete imense și se poate întâmpla ca în primul tur să abandonezi. Și noi la cursa asta am venit cu o mașină făcută perfect peste iarnă și după o oră am avut un incident, așa că practic am încheiat cursa acolo. Totuși, nu cred că Verstappen ar face față în off-road, e cu totul altceva. Aici un specific deosebit. Sunt cu Verstappen, dar nu-mi place această hegemonie, cum nu mi-a plăcut nici la Hamilton, deci așteptăm să vină cei din spate, cineva trebuie să-i strice calculele”.

Pasiunea pentru off-road este una costisitoare, însă nimic nu e prea scump atunci când iubești ceea ce faci.

„Este o pasiune costisitoare și nu vorbim doar de bani, vorbim de logistica de pe lângă, mecanici, timp pierdut, timp plecat de acasă, fiecare etapă 4 zile, trebuie să ai acest confort să pleci de acasă 4 zile. Un singur mecanic nu se poate ocupa de mașină, pentru că sunt diferite probleme. E o logistică pe lângă și e costisitoare”, a afirmat pilotul.

„Eu sunt pe benzină, consumă probabil sută la sută, ca să zic așa. Consumăm cam 10 litri pe oră, așa că în principiu trebuie să fim atenți. Cei cu motoarele diesel și puțin mai mici consumă, cred, în jur de 20 de litri pe cursă, deci e mare diferența. Noi trebuie să avem rezervoare mai mari, consumăm mai mult”, a completat el.

Obișnuit cu terenurile accidentate pe care concurează, sportivul spune că unele zone ale Bucureștiului ar putea fi transformate ușor în circuit de off-road: „Dacă nu am respecta regulile, ar fi circuit de off road Bucureștiul fără probleme. Dar se merge mult mai încet. Când este aglomerat, pare de clasa Extreme acolo, cel puțin din punct de vedere psihic”.

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Tehnologie –

17 Apr, 20:15

Energie –

17 Apr, 20:14

Știri politice –

17 Apr, 20:09

Ultima oră

17 Apr, 20:02

Video –

17 Apr, 19:58

Actualitate –

17 Apr, 19:08

Sursa: https://www.gandul.ro/sport/sportivul-roman-care-nu-poate-trai-fara-adrenalina-sunt-kamikaze-20188700

Ultimă oră

Același autor