După aproape trei luni de discuții și pregătiri, consorțiul medical dintre Spitalul Județean de Urgență Buzău și Spitalul Universitar de Urgență București a intrat în linie dreaptă. Inițiativa lui Marcel Ciolacu, președintele Consiliului Județean Buzău, a fost transpusă într-un proiect concret care va fi supus aprobării consilierilor județeni săptămâna viitoare. Potrivit documentului, cele două spitale vor face echipă în cadrul unui consorțiu medical, sub forma unei „colaborări interinstituționale”, fără personalitate juridică. Coordonarea activităților va fi asigurată de Spitalul Universitar de Urgență București, prin conducerea sa.
” În vederea creșterii calității serviciilor medicale și optimizării utilizării resurselor existente, Spitalul Județean de Urgență Buzău a inițiat demersuri de colaborare cu Spitalul Universitar de Urgență București pentru constituirea unui consorțiu medical interspitalicesc, fără personalitate juridică. Necesitatea colaborării rezultă din deficitul de personal pe anumite specialități, necesitatea dezvoltării serviciilor medicale, creșterea adresabilității pacienților, dezvoltarea proiectelor comune”, este subliniat în proiectul de hotărâre care va ajunge pe masa consilierilor județeni.
Servicii medicale mai bune și acces extins pentru pacienți
Consorțiul își propune, în principal, creșterea calității actului medical prin dezvoltarea colaborării profesionale, optimizarea fluxului de pacienți, standardizarea protocoalelor și utilizarea eficientă a resurselor. Totodată, parteneriatul va facilita implementarea unor proiecte comune și va contribui la abordarea integrată a cazurilor complexe.
”Colaborarea va viza consulturi interdisciplinare (inclusiv telemedicină, second opinion), transfer interclinic de pacienți, protocoale medicale comune, formare profesională, proiecte de dezvoltare facilitându-se astfel abordarea integrată a cazurilor complexe dar și implementarea la nivelul Spitalului Județean Buzău a unor protocoale medicale care asigură un nivel înalt de siguranță a pacientului”, este menționat în proiect.
Obligațiile partenerilor în cadrul consorțiului
În cadrul consorțiului, Spitalul Universitar de Urgență București va avea un rol esențial în susținerea activităților medicale, urmând să asigure personal de specialitate în funcție de competențe, precum și infrastructura necesară colaborării. Unitatea din Capitală va respecta protocoalele medicale stabilite în comun și va dezvolta componenta de telemedicină, prin înființarea și întreținerea dotărilor specifice, în conformitate cu legislația în vigoare. Totodată, medicii săi vor acorda sprijin partenerului din Buzău în situații medicale excepționale, precum accidente grave, incendii sau alte evenimente cu impact major.
La rândul său, Spitalul Județean de Urgență Buzău va contribui la buna funcționare a consorțiului prin asigurarea personalului medical necesar și facilitarea transferului pacienților între cele două unități. Spitalul buzoian va participa activ la toate activitățile comune și va implementa protocoalele medicale stabilite de partenerul coordonator. În plus, va asigura condițiile logistice pentru medicii veniți din București, inclusiv cazare și stimulente, și va dezvolta, la rândul său, infrastructura necesară pentru telemedicină, astfel încât colaborarea să se desfășoare în condiții optime.
Un aspect important subliniat în proiect este faptul că protocolul nu implică transferuri financiare între cele două unități și nu presupune crearea unui buget comun. Cheltuielile vor fi suportate separat, din bugetele proprii, iar eventualele proiecte cu finanțare externă sau achizițiile comune vor fi reglementate prin acorduri distincte.
În concluzie,”această colaborare interspitalicească reprezintă o soluție pentru eficientizarea sistemului de sănătate la nivel județean, punând accent pe interesul public și pe îmbunătățirea stării de sănătate a populației”. Proiectul poate fi consultat AIC I.