-0.8 C
București
19 februarie, 2026

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița – exemplu de bune practici în achiziționarea robotului Da Vinci, în investigația SNOOP

O investigație SNOOP, preluată inclusiv de mass-media din Croația, scoate în evidență modul cum s-au sifonat banii publici, cu ajutorul roboților chirurgicali, la Spitalul Militar.

Potrivit materialelor publicate de site-ul de investigații, în 2025, Spitalul Militar din București cumpăra 3 roboți chirurgicali Versius, cu peste 10 milioane de euro, adică cu 3,5 milioane de euro bucata. Culmea, roboții Da Vinci, cei mai performanți de pe piață au fost cumpărați la prețuri mai bune decât Versius.

Firma care a condus asocierea câștigătoare la Spitalul Militar este deținută de o cântăreață, fiica unui afacerist, legat de familia Oprescu, atât în firme, cât și în sponsorizări electorale.

În același material, cei de la SNOOP fac o comparație cu alte spitale din țară care au achiziționat, de curând, roboți chirurgicali, de data aceasta Da Vinci. Astfel, dacă Spitalul Militar a dat 3,5 milioane de euro pe un robot chirurgical Versius, mai slab și mai puțin performant decât Da Vinci, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a cumpărat cu mai puțin, mai exact cu 3,4 milioane de euro, un Da Vinci.

„Un altul este contractul din octombrie 2024, prin care Spitalul din Bistrița a cumpărat un robot chirurgical Da Vinci, în valoare de aproximativ 3,4 milioane de euro (cu TVA). Suma este mai mică decât cea plătită de Spitalul Militar pe un robot Versius, doar șase luni mai târziu, deși ambele contracte prevăd instruire a opt echipe chirurgicale interdisciplinare și o garanție de 36 de luni”, notează jurnaliștii SNOOP.

Întreaga investigație SNOOP o puteți citiAICI.

Sursa: https://www.bistriteanul.ro/spitalul-clinic-judetean-de-urgenta-bistrita-exemplu-de-bune-practici-in-achizitionarea-robotului-da-vinci-in-investigatia-snoop/

Ultimă oră

Același autor