În ultimele zile s-a declanșat în mediul online un scandal cu referire la spectacolul Proorocul Ilie, montat de regizorul Botond Nagy pe un text de Tadeusz Słobodzianek, la Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București
La o lună și jumătate de la premiera din 14 februarie 2025, fix de Ziua Mondială a Teatrului, pe rețelele de socializare a început să circule o secvență video de 35 de secunde din spectacol care a generat mai multe reacții ale unor asociații și persoane particulare în care se spunea că acest spectacol este „ofensă adusă Ortodoxiei”, „o batjocorire a ortodoxiei, a României”, precum și interpretări precum „Teatrul Național București (TNB), o instituție finanțată din bani publici, a ales să își bată joc de credința creștin-ortodoxă, denaturând spiritualitatea profundă a acesteia într-un spectacol care calcă în picioare valorile morale și identitatea națională.”
Drept urmare, echipa artistică a spectacolului a primit mesaje cu caracter amenințător la adresa integrității fizice și psihice, insulte, incitări la ură și rasism.
S-a solicitat demiterea echipei de conducere a TNB și, cităm „implementarea unor proceduri preventive de control a tuturor pieselor de teatru, expozițiilor și evenimentelor culturale înscrise pe agenda Ministerului Culturii, anterior momentului derulării acestora, pentru a nu se mai repeta niciodată astfel blasfemii pe teritoriul României.”
CADRU GENERAL
Lucrările lui Tadeusz Słobodzianek (regizor, dramaturg, director de teatru) sunt printre cele mai originale din dramaturgia poloneză contemporană și au fost răsplătite cu prestigioase distincții literare poloneze.
„Proorocul Ilie” se bazează pe informațiile reale publicate de Włodzimierz Pawluczuk, sociolog și cercetător în domeniul religiei, care a descris fenomenul profetului Ilya în studiul său din 1974 centrat pe figura lui Eliasz Klimowicz , un bărbat excentric, care a trăit în regiunea poloneză de nord-est Białystok, în anii ’30 – ’40. Reportajul despre sfârșitul lumii spune povestea unui grup de oameni care s-au desprins de biserica ortodoxă grecească și au încercat să-și construiască propria lume într-un mic sat părăsit de Dumnezeu.
Klimowicz, care deținea o singură carte – Biblia și tot ce știa despre lume erau informații aflate prin viu grai, s-a autoproclamat profetul biblic Ilya. El a construit o biserică ortodoxă într-o așezare numită Wierszalin, unde a fondat un Nou Ierusalim și a adunat curând un grup de adepți devotați. După ceva timp, Ilya a anunțat că sfârșitul lumii este aproape. Închinătorii săi fideli așteptau apocalipsa, dar, cum așteptarea lor părea a fi în zadar, ei au decis să ajute, grăbind cursul istoriei. Au recurs la scenariul familiar al crucificării și l-au țintuit pe profet pe cruce la fel ca pe Isus. Astfel, povestea lui Ilya devine și povestea unui grup de oameni care au dorit să schimbe lumea încercând să-și impună visele în realitate.
Dramaturgul Słobodzianek, autorul textului, explică: „ Ilya Profetul este o piesă care explorează problemele urii rasiale și fanatismului, coșmaruri care continuă să ne bântuie în ciuda unor denunțări juste.”
Din distribuție fac parte actorii: Richard Bovnoczki, Aylin Cadîr, Florentina Ţilea, Silviu Mircescu, Emilian Mârnea, Răzvan Oprea, Ofelia Popii, Florin Călbăjos, Lari Giorgescu, Vitalie Bichir, Mihai Calotă – nume bine-cunoscute ale scenei TNB, cărora li s-au alăturat foarte tinerii Leonard Chionac, Laura Gabriela Oana, Teo Dincă. Pentru a crea lumea și atmosfera spectacolului, o contribuție însemnată au avut și Irina Moscu – scenograf, Diana Nechit – dramaturg, Claudiu Urse – muzica originală și sound design, Cristian Niculescu – lighting și video design.
Montarea este o reflecție asupra credinței, asupra fragilității convingerilor umane și asupra pericolelor extremismului de orice fel. Este un demers artistic care încurajează toleranța, dialogul și o înțelegere mai profundă a complexității spiritului uman. Spectacolul invită la o reflecție profundă asupra relației dintre om și divinitate, asupra modului în care credința poate fi influențată sau deturnată.
Comunicatul de presă transmis pe 27 martie de Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București: „(TNB) nu își propune să aducă vreo ofensă credinței creștine sau oricărei alte convingeri religioase.”
„În urma sesizărilor publice postate pe rețelele de socializare, referitoare la spectacolul
, montat de regizorul Botond Nagy pe un text de Tadeusz Słobodzianek, Teatrul Național „I.L. Caragiale ” din București face următoarele precizări:
Spectacolul „Proorocul Ilie ” nu își propune să aducă vreo ofensă credinței creștine sau oricărei alte convingeri religioase . Dimpotrivă, montarea este o reflecție asupra credinței, asupra fragilității convingerilor umane și asupra pericolelor extremismului de orice fel. Este un demers artistic care încurajează toleranța, dialogul și o înțelegere mai profundă a complexității spiritului uman.
În plus, menționăm că unele imagini apărute pe platformele sociale au fost scoase din contextul real al spectacolului , prezentând fragmente izolate într-un mod care distorsionează mesajul artistic al montării. Spectacolul nu este o blasfemie și nu își propune să ridiculizeze credința, ci, dimpotrivă, invită la o reflecție profundă asupra relației dintre om și divinitate, asupra modului în care credința poate fi influențată sau deturnată.
Așa cum se menționează și pe pagina oficială a spectacolului, „Proorocul Ilie” este o invitație la meditație sinceră asupra credinței și religiei într-un moment de profundă criză spirituală și morală. Regizorul Botond Nagy declara, înainte de premieră: „Îmi doresc ca prin acest proiect artistic spectatorii să-și analizeze propriile credințe într-o lumină nouă și să înțeleagă adevărata valoare a acestei miraculoase conexiuni interumane care este credința.”
Piesa scrisă de Tadeusz Słobodzianek a mai fost montată în România de reputatul regizor László Bocsárdi, la Teatrul „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe, cu premiere în 2001 și o reluare în 2010. De asemenea, tot în 2010, la Teatrul Municipal din Baia Mare avea loc o altă montare a acestui text. Aceste producții au contribuit la explorarea și înțelegerea profundă a textului în contextul teatral românesc.
Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București reafirmă că spectacolul nu are nicio intenție de blasfemie sau lipsă de respect față de valorile religioase . Considerăm că unele reacții critice sunt rezultatul unei interpretări eronate a mesajului artistic, care nu neagă, ci dimpotrivă, pune în lumină complexitatea relației dintre om, credință și societate.
Respectăm dreptul fiecărui spectator de a avea propriile convingeri și încurajăm dialogul deschis, în spiritul valorilor teatrului ca spațiu al reflecției și al libertății de expresie. Teatrul este, prin definiție, un loc al întrebărilor, nu al răspunsurilor impuse, un spațiu în care fiecare spectator are libertatea de a interpreta și de a reflecta.
Libertatea de creație – un act fundamental!
La câteva zile de la izbucnirea scandalului online, Dragoș Buhagiar, președintele Uniunii Teatrale din România a transmis un semnal de alarmă cu privire la situația conflictuală creată în jurul producției Teatrului Național București, „Proorocul Ilie”.
„Senatul Uniunii Teatrale din România (UNITER), care este o organizație de creatori, neguvernamentală, non profit și apolitică, trage un semnal de alarmă în legătură cu linșajul mediatic care s-a dezlănţuit în jurul spectacolului „Proorocul Ilie”, producție a Teatrului Național București. Considerăm că toată avalanșa de remarci răuvoitoare despre acest spectacol riscă să se transforme într-un atac la cultură pe cât de nefondat, pe atât, de injust şi de periculos.
În cazul de față, decuparea din spectacol a unei secvențe de 35 de secunde și transformarea acesteia în știre de senzaţie, fără o contextualizare pertinentă a mizei de adâncime a montării în întregul ei, ne aduce aminte de practici totalitare de cenzură și de subminarea libertății de creație, instrumente dureroase de represiune ale dictaturii ceaușiste.
UNITER atrage atenția societății civile asupra faptului că orice formă de cenzură poate dinamita actul de cultură și poate reprezenta o gravă imixtiune în spațiul gândirii critice pe care acesta îl articulează. Nu avem legitimitatea să ne exprimăm asupra unui act artistic fără a fi luat cunoştinţă de el în integralitatea lui. De asemenea, orice instrumentalizare a unei creații artistice și transformare a ei în suport al unui discurs marcat de ură și intoleranță constituie un pericol major pentru o societate democratică.
Încercarea, fie ea deliberată sau nu, de obstrucționare a libertății de exprimare a unor artiști, de denigrare a creației acestora, ajungându-se până la ieşiri violente putând periclita integritatea lor fizică, și, cu atât mai mult, deturnarea sensurilor unui act artistic ni se par inacceptabile într-o societate liberă. Rolul teatrului, ca formă de exprimare artistică și educație culturală, ca apărător al democrației și drepturilor omului, a fost și este să pună conducătorilor și omenirii oglinda în față.
UNITER promovează valorile fundamentale ale democrației, incluzând liberul acces la credință și religie. Imixtiunea într-o creație artistică poate reprezenta un precedent deosebit de periculos, cu accente și consecințe societale dintre cele mai nefaste. Dreptul de a gândi liber și de a crea sunt fundamentale pentru progresul cultural. De aceea, îndemnăm comunitatea noastră și societatea civilă la rațiune, pentru apărarea dreptului la liberă.exprimare.
Teatrul a fost și va fi un loc de dezbateri care ne dau forță și claritate, ne ghidează și ne eliberează de traume moștenite. Să-l păstrăm astfel!
„Stimată Doamnă Ministră,
Mă numesc Andrei Șerban și sunt regizor de teatru și operă. Deși nu ne cunoaștem, sunt convins că ați acceptat funcția de ministră a culturii pentru că iubiți toate artele, deci inclusiv teatrul, și că vă asumați datoria de a apăra libertatea de creație și de expresie.
Ecourile reacțiilor la spectacolul cu piesa „Proorocul Ilie” au provocat tulburări extreme și extremiste, ajungând până la New York, unde locuiesc. Nu pot comenta spectacolul de la Național, pentru că e total incorect să-ți dai cu părerea despre teatru pe baza unor clipuri video sau din auzite, fără să fi fost în sală. Am aflat că cei mai mulți comentatori revoltați exact asta fac. Sunt mirat de scandalul iscat în primul rând din acest motiv, și apoi pentru că în 2010 aceeași piesă a fost montată la Sfântu Gheorghe și atunci spectacolul a decurs normal și pașnic, nimeni nu a protestat. De ce acum?! Să fi avut loc o schimbare atât de radicală de atitudine în societate? Sau manipularea și dezinformarea au invadat până și spațiul artistic? Să creezi tulburări care pot fi speculate politic e foarte la modă azi!
Oricare ar fi răspunsul, doamnă Ministră, sper că sunteți de acord că vă revine, ca înalt funcționar al statului, datoria de a respecta și a apăra în primul rând Constituția României, care prevede că:
„Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor și libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.”
Dacă nu apărăm cu toții libertatea câștigată cu sacrificiul ultim al tinerilor din decembrie 1989, unde vom ajunge? La arderea cărților, ca pe timpul naziștilor?! La interzicerea filmelor și a spectacolelor, din ordinul unui nou Stalin?! E un moment foarte periculos în care trebuie să ne trezim la realitatea că foarte ușor se alunecă înspre o nouă formă de dictatură. Și poate începe aparent simplu, prin impunerea cenzurii doar de către “spectatori revoltați”, care cer oprirea unui spectacol – un parfum de foarte tristă amintire a “mâniei proletare” invocate în deciziile obsedantului deceniu comunist. Fiecare e liber să aleagă, nimeni nu are dreptul să impună. Nu din intamplare teatrul s-a născut în Grecia antică, în același timp cu democrația.
Cine își poate aroga azi dreptul să încalce Constituția și să interzică altora să meargă la teatru, de exemplu? Singura cenzură justificată e cea pe care calitatea proastă a unui spectacol o creează natural – dacă nimeni nu e interesat de el, biletele nu se vând și dispare de la sine.
Și aici trebuie menționată contribuția esențială a directorului interimar George Călin la faptul că Naționalul se află azi într-un moment clar de ascensiune. El a dovedit că este un manager de excepție, care a condus în ultimii ani TNB cu curaj pentru a ridica ștacheta calității artistice la un nivel înalt, propunând un program pe teme variate de interes public. Dacă privim doar ultimele trei premiere din stagiunea curentă, radical diferite ca subiecte și limbaj teatral, vedem nu doar entuziasmul cu care au fost primite de public (la unele spectacole biletele se epuizează în mai puțin de o oră) dar și faptul că au suscitat dezateri vii și interesante – atunci când comentariile erau de bună credință și se mențineau în limitele civilității și decenței. Deschis și entuziast, respectat de actori și de corpul admimnstrativ, George Călin trebuie lăsat să-și continue activitatea atâta timp cât interimatul este modul preferat de minister. Îndepartarea lui de la conducerea TNB nu va fi bine primită de cea mai mare parte a colectivului într-un moment când e nevoie să mergem înainte, nu să ne întoarcem la metehnele dictatoriale ale cenzurii de tip comunist.
Să nu ne lăsăm induși în eroare de calcule politicianiste și să fim co-autori mai mult sau mai puțin pasivi la instaurarea unei noi dictaturi!
Dacă vom ajunge să ne dăm seama când e deja prea târziu, la ce bun?!
Dacă nu ne trezim acum, riscurile vor fi imense.
Cu considerație,
Andrei Șerban”