5 C
București
24 noiembrie, 2024

Spectacolul „Cine l-a ucis pe tata?” de Andrei Măjeri, invitat la Bydgoszcz în cadrul Sezonului Cultural România-Polonia

astăzi, 11:42

Spectacolul „Cine l-a ucis pe tata?”, în regia lui Andrei Măjeri, producţie a Teatrului Metropolis din Bucureşti, va fi jucat în 15 noiembrie pe scena Teatrului Polonez din Bydgoszcz în cadrul Festivalului Avanpremierelor.

Este al doilea spectacol românesc selectat la acest festival, după ce producţia Teatrului Regina Maria din Oradea, „Fiul” (text Florian Zeller, regie Bobi Pricop), s-a bucurat de sală plină şi apreciere din partea publicului polonez.

După reprezentaţia spectacolului bucureştean va avea loc o discuţie cu regizorul Andrei Măjeri şi Radu Nica, directorul Teatrului Metropolis, moderată de Raluca Rădulescu, jurnalistă, curatoare şi critic de teatru. Intitulat „Teatrul românesc azi: între aspiraţii şi realitate”, dialogul dintre cei trei va avea drept punct de plecare spectacolele prezentate cadrul Festivalului şi va încerca să exploreze principalele direcţii din teatrul românesc azi.

20 noiembrie – Eveniment News.ro –

28 noiembrie –

Spectacolul „Cine l-a ucis pe tata?” a fost distins anul acesta de UNITER cu Premiul pentru cea mai bună regie şi Premiul special al juriului pentru colectivul de actori. Dramatizare de Mihaela Michailov după romanul „Cine l-a ucis pe tata?” de Édouard Louis, în traducerea lui Alexandru Matei, spectacolul îi distribuie pe actorii Adelin Tudorache, Alex Iezdimir, Andrei Ostrovschi, Hunor Varga, Iustin Danalache şi Vlad Ionuţ Popescu. Coregrafia a fost realizată de Andrea Gavriliu, scenografia e semnată de Adrian Balcău, iar sound designul de Adrian Piciorea. Spectacolul spune povestea relaţiei tumultuoase tată-fiu, marcată de teme precum apartenenţa la comunitate, compasiunea şi masculinitatea toxică. Versiunea poloneză a piesei a fost tradusă de Radosława Janowska-Lascar.

„Fiul”, piesa prezentată în data de 10 noiembrie, în a doua zi de festival, a fost pusă în scenă de Bobi Pricop, pe muzica lui Eduard Gabia şi cu scenografia Oanei Micu, avându-i în distribuţie pe Richard Balint, Corina Cernea, Alina Leonte, Robert Balint, Şerban Borda şi Sorin Ionescu. „Fiul” este o dramă de familie care tratează într-un mod realist un subiect sensibil: depresia la adolescenţi şi suferinţa prin care trec toţi cei care se confruntă cu o astfel de problemă.

Festivalul Avanpremierelor de la Bydgoszcz este o manifestare internaţională produsă în fiecare toamnă, începând din 2002, de Teatrul Polonez din Bydgoszcz. Programul său include premiere mondiale sau poloneze. În marja Festivalului este organizat şi Concursul de Dramaturgie al Oraşului Bydgoszcz, „Aurora”, adresat dramaturgilor din ţările Central şi Est-Europene, Balcanilor, Caucazului şi Asiei Centrale la care, în 2022, a câştigat Elise Wilk cu piesa „Dispariţii”. În 2023, adaptarea acestei piese în producţia Teatrului „Andrei Mureşanu” din Sf. Gheorghe a fost prezentată la Festivalul Avanpremierelor cu sprijinul Institutului Cultural Român prin programul de finanţare nerambursabilă Cantemir. Tema ediţiei din acest an a Festivalului este „Progres/Regres” şi surprinde sentimentele de anxietate şi neputinţă cu care ne confruntăm într-o lume într-o permanentă tensiune între progresul tehnologiei, al medicinei şi inteligenţei artificiale şi conflictele de lângă noi, revirimentul mişcărilor de extrema dreaptă şi crizele suprapuse.

Colaborarea cu Teatrul Polonez din Bydgoszcz face parte din seria de evenimente incluse în programul Sezonului Cultural România–Polonia 2024-2025. La rândul său, instituţia poloneză a fost invitată la Bucureşti cu spectacolul „Ultimele zile ale lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu” (r. Wojciech Faruga, text: Julia Holewińska), la Festivalul Naţional de Teatru 2024.

Primul spectacol de teatru invitat în Polonia în cadrul Sezonului Cultural România–Polonia 2024-2025 a fost „Hamlet”, în regia lui Declan Donnellan, produs de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Cele două reprezentaţii au fost aplaudate de publicul Festivalului Internaţional Shakespeare din Gdańsk în 26 şi 27 iulie 2024, în deschiderea Sezonului. În prezent, un spectacol de dans contemporan intitulat „Toaca”, a cărui coregrafie este semnată de Andrea Gavriliu, Mădălina Dan şi Ştefan Lupu, se află în pregătire la Teatrul Polonez de Dans din Poznań şi va avea premiera în datele de 12 şi 13 decembrie.

Sezonul Cultural România–Polonia 2024-2025 este organizat de Ministerul Culturii şi Institutul Cultural Român, prin reprezentanţa sa de la Varşovia, pentru partea română, respectiv de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Institutul „Adam Mickiewicz”, în parteneriat cu Institutul Polonez din Bucureşti, pentru partea polonă.

Sursa: https://www.news.ro/cultura-media/spectacolul-cine-l-a-ucis-pe-tata-de-andrei-majeri-invitat-la-bydgoszcz-in-cadrul-sezonului-cultural-romania-polonia-1922404214552024111121836019

Ultimă oră

Același autor