Aproape jumătate dintre danezi consideră că SUA reprezintă o ameninţare considerabilă la adresa ţării lor, iar o majoritate covârşitoare se opune ca Groenlanda să devină parte a SUA, potrivit unui nou sondaj.
Sondajul realizat de YouGov, citat de The Guardian, vine după săptămâni de tensiuni între Danemarca, Groenlanda şi SUA din cauza afirmaţiilor repetate ale lui Donald Trump că intenţionează să preia controlul asupra teritoriului autonom, care face parte din regatul danez.
Sondajul, realizat între 15 şi 22 ianuarie cu implicarea a puţin peste 1.000 de participanţi din Danemarca, a arătat că 46% dintre aceştia consideră că SUA reprezintă fie „o ameninţare foarte mare”, fie „o ameninţare destul de mare” pentru Danemarca.
Această cifră este mai mare decât numărul celor care au declarat că văd Coreea de Nord sau Iranul drept o ameninţare – respectiv 44% şi 40%.
Dintre cei intervievaţi, 78% au declarat că s-ar opune vânzării Groenlandei către SUA, dar 72% au afirmat că decizia finală ar trebui să aparţină Groenlandei, nu Danemarcei.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE
ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
astăzi, 18:26
astăzi, 18:06
astăzi, 17:22
astăzi, 07:38