Șofer clujean achitat, deși DrugTest-ul și analizele IML au confirmat prezența drogurilor în sânge. De ce au decis judecă

Totul a început în seara zilei de 22 iulie 2023, în jurul orei 19:47. Bărbatul a fost oprit pentru un control de rutină pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 din Cluj-Napoca. La testarea cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv pentru metamfetamine.

Procedura legală a urmat cursul firesc: șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Analizele toxicologice ulterioare au confirmat prezența clorometcatinonei (3-CMC) în sânge, precum și a mefedronei și metcatinonei în urină. În baza acestor dovezi, procurorii au dispus trimiterea sa în judecată.

„Prezența în organism” nu înseamnă automat „sub influență”

În fața magistraților, bărbatul a recunoscut că se afla la volan, dar a negat categoric că ar fi fost sub influența substanțelor interzise în momentul conducerii. Pentru a tranșa disputa, instanța a solicitat expertize de specialitate.

Prima expertiză, realizată de IML Cluj, a fost neconcludentă, specialiștii precizând că nu se poate stabili cu certitudine dacă șoferul avea capacitatea de a conduce afectată. Ulterior, o a doua expertiză, efectuată de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din București, a tranșat situația:la momentul opririi în trafic, bărbatul NU se afla sub influența substanței 3-CMC.

Decizia ICCJ din 2025, esențială în verdict

Un element cheie în pronunțarea achitării a fost o decizie din 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ). Curtea Supremă a stabilit că simpla prezență a unei substanțe psihoactive în organism nu este suficientă pentru a atrage răspunderea penală.

Conform ICCJ, pentru a exista infracțiunea, procurorii trebuie să demonstreze că substanța respectivă a influențat efectiv funcțiile psihice, senzoriale sau neuromotorii ale conducătorului auto, afectându-i vizibil capacitatea de a conduce.

Verdictul instanței clujene

Având în vedere concluziile medicilor legiști și interpretarea ICCJ, judecătorii clujeni au decis că fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Deși substanțele au fost depistate în organism (posibil ca urmare a unui consum anterior, ale cărui efecte psihoactive trecuseră), nu s-a putut proba că acțiunile șoferului au fost influențate de acestea la momentul controlului.

Decizia de achitare pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca nu este definitivă, putând fi atacată cu apel de către procurori în termen de 10 zile. Cazul rămâne însă un semnal de alarmă privind acuratețea testărilor rapide și necesitatea unei distincții clare între prezența reziduală a unor substanțe și starea de influență propriu-zisă la volan.

Sursa: https://turdanews.net/sofer-clujean-achitat-desi-drugtest-ul-si-analizele-iml-au-confirmat-prezenta-drogurilor-in-sange-de-ce-au-decis-judecatorii-ca-nu-este-infractiune/

Ultimă oră

Același autor