12.5 C
București
13 martie, 2025

Șocant! Gemeni de 12 ani, obligați să muncească zilnic și câte 18 ore

Trei persoane au fost reținute pentru că au obligat doi gemeni, în vârstă de 12 ani și două luni, inclusiv prin acte de constrângere fizică și psihică, să presteze munci dificile în locații din Ilfov, Prahova și Bucureşti. Minorii erau forțați să care materiale de construcții și să toarne beton.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus marți reținerea a trei inculpați, cu vârstele de 22, 30 și 52 de ani și măsura controlului judiciar față de un inculpat de 23 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și supunere la muncă forțată sau obligatorie.

„În anul 2023, trei dintre inculpați, membri a aceleași familii, au recrutat, transportat și adăpostit două victime minore, fraţi gemeni în vârstă de 12 ani şi 2 luni la momentul recrutării, în vederea exploatării acestora prin supunere la muncă forţată. Cele două victime au fost obligate, inclusiv prin acte de constrângere fizică și psihică, să presteze munci dificile în diferite locații situate pe raza judeţelor Ilfov şi Prahova și în municipiului Bucureşti, inculpații profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra, cauzată atât de vârsta fragedă cât şi de starea de vădită vulnerabilitate ( familie modestă, monoparentală, lipsa de reacție a părintelui pentru stoparea stării de exploatare)”, potrivit DIICOT.

Procurorii arată că inculpatul în vârstă de 23 de ani, frate al victimelor, a sprijinit atât recrutarea, cât și exploatarea celor doi minori.

„După aducerea persoanelor vătămate în stare de aservire, inculpații le-au obligat să presteze munci fizice incompatibile cu vârsta, încălcând flagrant prevederile codului muncii care interzice încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani. Astfel, victimele au fost obligate să încarce/descarce cantități mari de materiale de construcții, de fructe, să taie și să care lemne, să ridice stâlpi, să toarne beton, să desfășoare munci la edificarea unui imobil, să presteze activități de vânzare, pe perioade de timp îndelungate care depășeau uneori 16-18 ore pe zi. În contextul exploatării, atât inculpații, cât și alte persoane au realizat filmări, pe care le-au postat în mediul online, unul din cei doi minori fiind surprins dormind, într-un vehicul de transport”, conform comunicatului.

Procurorii cer judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova arestarea preventivă a inculpaților reținuți, pentru o perioadă de 30 de zile.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/justitie/gemeni-12-ani-munca-zilnica-992063.html

Ultimă oră

Același autor