Sfânta Lumină va ajunge în România în Sâmbăta Mare, fiind adusă de la Ierusalim cu o cursă specială, în urma aprobărilor obținute cu sprijinul autorităților române și israeliene.
Potrivit reprezentantului Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Ioan Meiu, delegația română a primit acordul necesar pentru organizarea zborului.
„Cu ajutorul Lui Dumnezeu, vom veni cu o cursă specială de la Tel Aviv, la Bucureşti, cu Sfânta Lumină”, a declarat acesta.
Ceremonia din acest an se va desfășura în condiții diferite față de anii precedenți, în contextul situației din Orientul Mijlociu.
Accesul în zona orașului vechi din Ierusalim este restricționat, iar procesiunile și adunările religioase sunt interzise.
În aceste condiții, doar Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea, va coborî în Sfântul Mormânt, însoțit de câțiva slujitori, pentru a aduce Lumina Sfântă.
De acolo, aceasta va fi împărțită delegațiilor care au reușit să organizeze zboruri către țările ortodoxe.
După ce va ajunge în România, Lumina Sfântă va fi preluată de reprezentanți ai eparhiilor și distribuită în bisericile din țară și din Republica Moldova.
La București, Sfânta Lumină va fi întâmpinată la Catedrala Patriarhală de Patriarhul Daniel, în cadrul unei ceremonii speciale.
Tradiția aducerii Luminii Sfinte în România are loc în fiecare an începând cu 2009 și este considerată un moment important pentru credincioși, în noaptea de Înviere.