28 C
București
23 iunie, 2024

Şeful Statului Major: Avem o opţiune fermă pentru dotarea Forţelor Aeriene cu avioane F35

Generalul Daniel Petrescu, şeful Statului Major General, a declarat, miercuri, că există o opţiune fermă pentru dotarea Forţelor Aeriene cu avioane F35 de generaţia a cincea şi urmează procesul de achiziţie, astfel încât, în perspectiva anului 2030 să se poată trece la noul tip de avion.

Şeful Statului Major ucrainean: Avem o opţiune fermă pentru dotarea Forţelor Aeriene cu avioane F35

„Decizia CSAT de ieri (marţi – n.r.) este o veste extraoridnară pentru Forţele Aeriene, dar şi pentru întreaga Armată a României. Ceea ce am prezentat în CSAT a fost concepţia de realizare a capabilităţii de apărare antiaeriană folosind aeronave de generaţia a cincea. Asta înseamnă că am obţinut aprobarea CSAT-ului asupra modului în care urmează să derulăm acest proces de înzestrare cu avioane F35 şi faptul că avem o opţiune fermă pentru dotarea Forţelor Aeriene cu avioane de generaţia a cincea F35. Urmează procesul de achiziţie”, a declarat, miercuri, generalul Petrescu.

Acesta a precizat că urmează să fie trimisă în SUA o scrisoare privind preţul şi disponibilitatea acestor aeronave, să fie fundamentate documentele de achiziţie, să se ceară aprobarea Parlamentului, după care să se realizeze contractul.

„Avem experienţa capacităţii operaţionale a primei escadrile de F16 şi ştim că urmează o perioadă îndelungată până la operaţionalizarea unei astfel de capabilităţi. Ceea ce ne propunem noi este să începem acum şi în perspectiva anilor 2030, atunci când avioanele F16 pe care le avem în dotare îi vor epuiza resursa, să putem să trecem la noul tip de avion,. Despre preţ, disponibilitate şi aşa mai departe, vom discuta în momentul în care avem răspunsul de la partea americană privind preţul şi disponibilitatea”, a mai spus şeful Statului Major al Apărării.

Petrescu a vorbit şi despre celelalte programe de înzestrare, afirmând că procentul de 2,5% din PIB reprezintă „un mare sprijin” pentru realizarea capacităţilor de sprijin pentru apărare ale Armatei României.

„Din acest 2,5%, aproximativ 37% din întreaga sumă sunt repartizate programelor de înzestrare. Ne interesează o distribuţie armonioasă între categoriile de forţe şi o investiţie foarte mare în zonele unde suntem cel mai vulnerabili: Marea Neagră şi capabilităţile noastre pe Marea Neagră sunt în atenţia Statului Major al Apărării. De curând am ieşit în Parlament cu aprobare pentru programul „Maşină de luptă a Infanteriei”, pentru programul „Obuziere 155 mm”, pentru programul de capabilităţi de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD şi pentru rachete pentru avioanele F16. Acestea au fost aprobate de curând de Parlament”, a afirmat generalul Daniel Petrescu.

Întrebat despre fregate, acesta a precizat că este în dezbatere şi speră să fie aprobat în curând pacchetul de dotări pentru Forţele Navale: „Vom proceda după lege în acelaşi timp ne interesează să dezvoltăm şi alte capabilităţi, cum ar fi rachetele de coastă, rachete pe navele purtătoare de rachete, submarine şi vânătoare de mine”.

În şedinţa CSAT s-a stabilit ca procesul de modernizare a Forţelor Aeriene Militare să continue prin achiziţionarea de avioane de ultimă generaţie F-35.

„Aceste avioane, dotate cu o gamă largă de senzori avansaţi, capacitate de schimb de informaţii criptate în timp real atât cu platforme aeriene, cât şi cu sisteme de apărare cu baza la sol, capacitate de gestionare reală a imaginii operaţionale a câmpului de luptă, precum şi cu muniţii inteligente de înaltă precizie, permit realizarea şi menţinerea superiorităţii aeriene, condiţie obligatorie pentru asigurarea suveranităţii în spaţiul aerian naţional şi, la nevoie, pentru apărarea acestuia. În acest sens, membrii Consiliului au aprobat Concepţia de realizare a capabilităţii operaţionale de apărare aeriană cu avioane multirol de generaţia a V-a. În cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au fost analizate şi alte teme din domeniul securităţii naţionale”, a transmis Preşedinţia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 14:22

astăzi, 14:20

astăzi, 13:56

Sursa: https://www.mediafax.ro/stirile-zilei/seful-statului-major-avem-o-optiune-ferma-pentru-dotarea-fortelor-aeriene-cu-avioane-f35-21790477

Ultimă oră

Același autor