7.9 C
București
18 martie, 2026

Scene de coșmar! La doar 20 de ani a intrat în plin cu mașina în 3 persoane!

Scene de coșmar! La doar 20 de ani a intrat în plin cu mașina în 3 persoane!

Un incident deosebit de grav, a avut loc miercuri, 18 martie, în comuna Gratia, județul Teleorman, unde trei persoane au fost lovite intenționat de un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani.

În urma impactului, un bărbat de 43 de ani se află în comă, în stare critică, fiind internat la Terapie Intensivă la Spitalul Universitar din București.

Potrivit anchetatorilor, atacul a fost premeditat.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată cum șoferul a coborât inițial din mașină, după care a urcat din nou la volan, a întors autoturismul pe o stradă îngustă și a accelerat brusc, intrând direct în cele trei victime aflate pe carosabil.

„S-a deplasat până în capătul străzii pentru că aceasta era foarte îngustă, a întors autoturismul și, pe o distanță foarte scurtă, a accelerat puternic și a intrat în plin. S-a stabilit că activitatea a fost una intenționată ”, au declarat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.

După impact, agresiunea nu s-a oprit.

Șoferul și alți trei minori aflați în autoturism ar fi coborât și i-ar fi atacat fizic pe cei răniți, după care au fugit de la locul faptei.

Surse din anchetă indică faptul că un alt minor ar fi coborât din mașină înainte de producerea atacului, refuzând să participe.

Victimele nu îi cunoșteau pe agresori.

Unul dintre răniți, în vârstă de 39 de ani, a declarat că se întorcea acasă împreună cu fratele său și cu soția acestuia, după o vizită la prieteni, în momentul în care au fost loviți.

Dacă doi dintre răniți au suferit leziuni ușoare, bărbatul de 43 de ani a fost grav rănit, medicii fiind rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.

Șoferul a fost arestat preventiv și este cercetat pentru tentativă de omor, iar minorii implicați sunt anchetați pentru loviri și alte violențe.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs acest atac șocant.

Scene de coșmar! La doar 20 de ani a intrat în plin cu mașina în 3 persoane!

Sursa: https://epitesti.ro/evenimente-trafic-2/scene-de-cosmar-la-doar-20-de-ani-a-intrat-in-plin-cu-masina-in-3-persoane

Ultimă oră

Același autor