Renumitul medic sucevean Mihai Ardeleanu a fost premiat în cadrul Galei ”Medic pentru România, România Medicală Contează” organizată la București de Colegiul Medicilor din România eveniment la care a fost prezent cuplul prezidențial Nicușor Dan și Mirabela Grădinariu dar și ministrul sănătății Alexandru Rogobete. Doctorul Ardeleanu a primit o ”Diplomă de Apreciere” fiind ”Nominalizat la premiul Colegiului Medicilor din România – Categoria ”Carol Davila” , pentru promovarea valorilor profesiei medicale”. Diploma poartă semnătura prof.univ.dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România. De menționat că recent doctorul Mihai Ardeleanu a aniversat cinci decenii de excelență medicală. Martor activ al evoluției medicinei sucevene și românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea, dr. Mihai C.-M. Ardeleanu este recunoscut în breasla medicilor drept cercetător, profesor, autor și traducător, numărându-se printre profesioniștii care au pus bazele unor servicii esențiale pentru orașul și județul Suceava, transformând medicina într-o vocație trăită în fiecare clipă a vieții sale.