12 C
București
1 mai, 2024

Rafila: Dacă sunt culpe medicale, trebuie evidenţiate. Dacă nu, medicii să fie apăraţi

„Dacă sunt culpe medicale, ele trebuie evidenţiate. Dacă nu sunt, corpul medical trebuie apărat şi respectat”, declară ministrul Alexandru Rafila după ultimul scandal de la Spitalul Pantelimon.

Rafila a vorbit, joi, la Forumul Naţional de Neurologie, despre încredere: „încrederea în corpul medical, încrederea în sistemul sanitar şi despre ceea ce se întâmplă în această perioadă care beneficiază ”.

„Corpul medical este adus într-o zonă care nu este a lui, în zona politică de multe ori. Nu o să mă auziţi nominalizând vreun partid sau persoană care face politică, dar noi trebuie să lucrăm pentru că încrederea oamenilor în corpul medical se traduce în încrederea oamenilor în sistemul de sănătate şi cred că ceea ce se întâmplă cu profesioniştii din domeniul neurologie, dar şi din multe alte specialităţi medicale, respectiv aplecarea faţă de pacienţi, empatia cu care îşi tratează pacienţii, profesionalismul cu care îşi tratează pacientul merită toată aprecierea şi nu merită aducerea în derizoriu prin diverse informaţii false, minciuni sau provocări”, a spus ministrul.

Rafila a adăugat că încearcă să lucreze şi cu organizaţiile profesionale ale medicilor, ale asistenţilor medicali, pentru că acestea trebuie să fie partener în demersul de construire a încrederii, prin modul în care transmit mesajele şi prin modul în care se implică.

În acest context, ministrul a mulţumit preşedintei Colegiului Medicilor din Bucureşti, Cătălina Poiană, care a reacţionat imediat când a apărut scandalul de la Spitalul Pantelimon, „care putea să pună în umbră corpul medical”.

„Asta este reacţia corectă, de implicare, şi nu de pasivitate în faţa unor astfel de situaţii. Dacă sunt culpe medicale, ele trebuie evidenţiate. Dacă nu sunt, corpul medical trebuie apărat şi respectat, iar încrederea trebuie susţinută, construită de noi prin ceea ce spunem şi prin ceea ce facem”, a afirmat ministrul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 12:17

astăzi, 12:08

astăzi, 12:06

astăzi, 11:55

astăzi, 11:23

astăzi, 06:13

astăzi, 05:45

astăzi, 02:08

Sursa: https://www.mediafax.ro/sanatate/rafila-daca-sunt-culpe-medicale-trebuie-evidentiate-daca-nu-medicii-sa-fie-aparati-22345482

Ultimă oră

Același autor