8.7 C
București
2 ianuarie, 2025

Puiul de hipopotam thailandez Moo Deng „prezice” victoria lui Trump în alegerile din SUA

Un pui de hipopotam în vârstă de doar patru luni, senzaţie pe internet, încearcă să prezică rezultatul uneia dintre cele mai importante alegeri din lume.

Moo Deng, al cărui nume înseamnă „porc săltăreţ”, a indicat că Donald Trump va câştiga cursa pentru Casa Albă.

Experimentul s-a desfăşurat la grădina zoologică Khao Kheow din Thailanda, unde îngrijitorii au pus în faţa micuţului două porţii de fructe sculptate, fiecare reprezentând câte un candidat. Puiul de hipopotam l-a ales pe Trump, iar videoclipul a devenit viral pe internet.

Popularitatea lui Moo Deng a explodat în ultimele luni, mai ales în Statele Unite. Hipopotamul dolofan a devenit subiect de glume şi meme-uri pe reţelele sociale, a inspirat o serie întreagă de produse, şi chiar a fost imitat în emisiunea „Saturday Night Live” de către comediantul Bowen Yang.

Interesant este că într-un sondaj neoficial realizat de „The Tonight Show”, Moo Deng însuşi a fost inclus ca opţiune alături de Trump şi Harris – şi a câştigat detaşat cu 93% din voturi.

Deşi prezicerile făcute de animale sunt mai degrabă o distracţie decât ştiinţă, există precedente celebre. Cel mai cunoscut caz este cel al caracatiţei Paul, care a devenit vedetă mondială la Cupa Mondială din 2010, când a prezis corect rezultatul a opt meciuri din acvariul său din Germania.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 11:34

astăzi, 11:31

astăzi, 11:20

astăzi, 11:13

astăzi, 10:36

astăzi, 10:09

astăzi, 09:31

Sursa: https://www.mediafax.ro/life-inedit/puiul-de-hipopotam-thailandez-moo-deng-prezice-victoria-lui-trump-in-alegerile-din-sua-22540234

Ultimă oră

Același autor