14.9 C
București
12 mai, 2024

„Prin dificultăți către stele”. POVESTEA celor 12 „magnifici” care au „cucerit” spațiul și au adus Marele Premiu al concursului NASA în România

Publicat: 28/04/2024, 09:30

„Prin dificultăți către stele” este motto-ul perfect ales de cei 12 „magnifici” care au cucerit pentru a doua oară spațiul pentru proiectul lor. Este vorba despre marele Premiu al concursului NASA, câștigat de elevii Colegiului Național „Tudor Vianu” din București, a doua instituție de învățământ din lume care câștigă a doua oară această importantă competiție, prima dată fiind în 2015. Cei 12 elevi s-au înscris în campania națională „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, desfășurată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Echipa formată din 12 elevi de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” a câștigat Marele Premiu la Concursul Internațional „National Sace Society” – NASA Space Settlement Contest. Este prima dată în ultimii șase ani când o echipă din România câștigă Marele Premiu.

În fiecare an, NASA, ISDC și NSS organizează cel mai prestigios concurs de dezvoltare aerospațială din lume

Zeci de mii de elevi au proiectat un habitat spațial, iar câștigătorii au fost invitați să își reprezinte țara și liceul, în fața unui public format din cei mai importanți cercetători, astronauți, antreprenori și experți din domeniu.

Nimic nu a fost lăsat la întâmplare, echipa s-a gândit la fiecare detaliu și la fiecare aspect al așezării spațiale. Proiectul „Project Nova 2” a fost desemnat cel mai bun din cele 5.200 de aplicații înscrise, realizate de 29.000 de elevi din 28 de țări din lume.

În proiect, Stația Nova este o colonie spațială toroidală permanentă situată pe orbita lui Marte, susținând peste 2.000 de turiști, oameni de știință și coloniști permanenți.

Cei 12 elevi câștigători sunt: Maria Neagoie, Medeea Marinescu, Luxin Matasaru, Mihai Priboi, Vlad Carasel, Tudor Nicorescu, Andrei Ciobanu, Hristoforos Koutsioukis, Eliza Radu, Vlad Dimulescu, Alex Paun și Luca Teodorescu, iar profesorul coordonator este Ioana Stoica.

Motto-ul după care este construită lucrarea acestora este „per aspera ad astra – „prin dificultăți către stele” – exprimându-și astfel angajamentul de a descoperiri noi locuri în explorarea spațială, dincolo de problemele și hopurile care ar putea să se ivească,

„Copiii sunt foarte pasionați de acest domeniu, mare parte din ei sunt crescuți în Colegiul Vianu”

Următorul pas în această călătorie este prezentarea proiectului la International Space Development Conference în Los Angeles, la finalul lunii mai, una dintre cele mai importante conferințe aerospațiale din lume – o oportunitate extraordinară pentru echipă, liceu și țară.

În 2015, dar și anul acesta, elevii câștigători ai Premiului Mare au fost coordonați de profesoara de fizică Ioana Stoica. Ea susține că cei de la NASA apreciază inteligența și creativitatea elevilor din Colegiul ”Tudor Vianu” pentru că nu oricine poate realiza astfel de proiecte şi pentru că întotdeauna elevii sunt foarte serioşi.

Ioana Stoica a mărturisit, pentru Gândul, că proiectul a fost cu atât mai frumos cu cât le-a dat posibilitatea elevilor să îmbine creativitatea cu rigoarea științifică, dar și să înțeleagă cât de important este să aprecizeze o competiție constructivă.

„Este un proiect foarte, foarte generos. Copiii trebuie să proiecteze o colonie spațială cu tot ce înseamnă amplasare – un proces foarte complex, pentru că trebuie să ții cont de mulți alți factori până la populația pe care vrei s-o ai în colonie, sistem de învățământ, sistem de guvernare, resurse materiale.

Mie îmi place foarte, foarte mult acest proiect deoarece elevii pot fi creativi, pot să îmbine rigoarea dobândită în orele de curs cu creativitatea. Și nu cred că este un spațiu mai bun în care să îmbini creativitatea și rigoarea științifică. Copiii sunt foarte pasionați de acest domeniu, mare parte din ei sunt crescuți în Colegiul Vianu, adică sunt încă din clasa a V-a la noi în colegiu.

Înainte să câștige marele premiu, au câștigat multe, multe alte proiecte școlare științifice, inițiate de Agenția Spațială Europeană. Au crescut într-un mediu în care competiția este constructivă, ceea ce este esențial, un loc în care au avut sprijin din partea direcțiunii și profesori foarte bine pregătiți.

Este greu de explicat în cuvinte ceremonia în care vor fi premiați copiii noștri la conferința International Space Development, din Los Angeles. La sfârșitul lui mai, se organizează o ceremonie specială pentru ei, în care își vor prezenta proiectul în fața unor personalități, oameni de știință, astronauți, foști astronauți, directori de programe de la NASA”, a mai spus profesoara care le este alături elevilor.

Poveștile și realizările celor mai remarcabili copii și tineri din România

Campania „100 de Tineri pentru Dezvoltarea Românie i” urmărește descoperirea a 100 de copii și tineri talentați și performanți pe care să îi premieze pe 1 decembrie 2024, în cadrul unei gale a excelenței. Astfel, oricine poate face o propunere pe

Campania își propune să aducă în prim-plan poveștile și realizările celor mai remarcabili copii și tineri din România, care, prin pasiunea, dedicarea și talentul lor, au reușit să se facă remarcați la nivel național și internațional.

Fie că vorbim despre excelență academică, performanțe artistice, implicare socială sau inovație în diverse domenii, acești tineri sunt adevărați ambasadori ai potențialului extraordinar al României.

În catalogul excelenței românești vor fi incluși olimpici internaționali, câștigători ai diferitor concursuri internaționale și naționale (medalii de aur, argint și bronz). Campania va prezenta modele de inspirație, ilustrând cu mândrie diversitatea talentelor din întreaga țară.

Selecția celor 100 de tineri se va realiza din educație, sport, cultură și inovație.

CITEȘTE ȘI:

Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații,

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Actualitate –

28 Apr, 09:21

Sport –

28 Apr, 09:13

28 Apr, 09:08

Ultima oră

Știri –

28 Apr, 09:00

Social –

28 Apr, 08:30

Știri externe –

28 Apr, 08:16

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/prin-dificultati-catre-stele-povestea-celor-12-magnifici-care-au-cucerit-spatiul-marele-premiu-al-concursului-nasa-adus-in-romania-declaratii-exclusive-20192653

Ultimă oră

Același autor