12.4 C
București
28 octombrie, 2024

Primul bulevard construit de la zero în București în ultimii 35 de ani a fost inaugurat. Cum arată Drumul Valea Largă

Primul bulevard construit de la zero în ultimii 35 de ani, în Capitală, a fost inaugurat azi. Vorbim despre Drumul Valea Largă, din Sectorul 6. Într-un an, drumul de pământ a fost transformat într-o șosea modernă de 1,5 km, cu două benzi pe sens, piste de biciclete, trotuare generoase și spații verzi.

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6: Tot drumul are toate utilităţile necesare: este vorba despre canalizare, electricitate, gaze, iluminat stradal, mobilier stradal şi vedeţi că deja a fost şi spaţiul verde antamat.

Oamenii din Sectorul 6 şi nu numai din Sectorul 6 se bucură de acest nou drum, pentru că va degreva foarte mult cartierul Drumul Taberei şi Valea Oltului, care este paralelă cu acest drum.

Astfel, se va putea ajunge mult mai uşpor dinspre A1, dinspre Autostrada A1 Piteşti – Bucureşti către zona de sud a oraşului, folosind inclusiv acest bulevard.

Demersurile pentru amenajarea drumului Valea Largă au fost începute în primăvara lui 2021, iar în septembrie 2023 a fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor.

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 : Pentru această lucrare a fost nevoie de exproprieri. A durat mai mult, pentru că astfel de proceduri sunt în general costisitoare şi durează mult, dar să ştiţi că antreprenorul a lucrat foarte mult şi vreau să îi mulţumesc, pentru că ne aflăm încă în cadrul contractului, adică este mai repede drumul decât durata contractului.

În urmă cu un an, în locul noului bulevard, era un drum de pământ, plin de gropi, care se umplea de noroi la fiecare ploaie.

Executarea lucrărilor a costat aproape 24 de milioane de lei, iar valoarea exproprierilor se ridică la 34 de milioane de lei.

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/primul-bulevard-construit-de-la-zero-in-bucuresti-in-ultimii-35-de-ani-a-fost-inaugurat-cum-arata-drumul-valea-larga-725805.html

Ultimă oră

Același autor