Preşedintele României, Nicuşor Dan, va fi primit vineri de Regele Philippe al Belgiei, au transmis reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale, potrivit Agerpres. Joi, şeful statului s-a întâlnit cu secretarul General al NATO, Mark Rutte, cu care a discutat despre evoluțiile de securitate din mediul internațional și cele de pe Flancul Estic. „Domnule președinte Dan, vă sunt recunoscător că postura NATO pe Flancul Estic este una puternică. România este în siguranță”, a spus Mark Rutte.
Nicuşor Dan
Preşedintele Nicuşor Dan îşi continuă agenda diplomatică de la Bruxelles, urmând să fie primit în cursul zilei de mâine de Philippe al Belgiei, în marja reuniunii Consiliul European, unde liderii discută teme cheie de securitate și economie.
Şeful statului se află joi şi vineri la Bruxelles, unde participă la lucrările Consiliului European. În prima parte a zilei de joi, Nicuşor Dan a fost primit la sediul NATO de către secretarul general al Alianţei, Mark Rutte.
Liderul de la Palatul Cotroceni a declarat astăzi că România este o țară sigură, chiar mai sigură și a adăugat că a discutat despre noi capabilități pentru țările din Flacul Estic, deci și pentru România, în cadrul programului Santinela estului.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a subliniat că, doar în ultimele șapte zile, au fost înregistrate anumite acțiuni care au demonstrat că NATO este pregătită pentru a apăra Flancul Estic.
Oficialul a mai menţionat că, de fiecare dată când a fost supusă testelor, Alianța a răspuns rapid și hotărât. În plus, Mark Rutte a declarat că România are un rol strategic în NATO pe Flancul Estic, scrie antena3.ro .