9 C
București
31 ianuarie, 2025

Prejudiciu de peste 440.000 de lei la un centru comercial. Angajatul, trimis în judecată

Angajatul unui centru comercial din Capitală, acuzat că a furat peste 440.000 de lei de la un centru comercial prin retururi fictive de produse şi sume de bani, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat persoană fizică pentru săvârşirea infracţiunilor de fals informatic, în formă continuată şi înşelăciune, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada 13 iunie 2021 – 1 noiembrie 2023, „în calitate de angajat al unei societăţi comerciale, în cadrul departamentului de Relaţii cu Clienţii, inculpatul a introdus, fără drept, date informatice, în sistemul informatic al persoanei vătămate, în vederea producerii unei consecinţe juridice, iar prin aceasta a indus-o în eroare pe persoana vătămată să efectueze mai multe transferuri bancare către conturile bancare personale ale acestuia şi ale persoanelor apropiate acestuia, fiind cauzată o pagubă în patrimoniul persoanei vătămate în cuantum de 442.113 lei”.

Astfel, în 55 cazuri, inculpatul aflându-se la sediul centrului comercial şi având acces la sistemul informatic al societăţii, a creat în sistemul informatic bonuri de vânzare false (prin introducerea de date informatice, fără drept), la casele de marcat. Ulterior, la scurt timp după generarea vânzărilor false, acesta a deschis cazuri de retur, introducând în sistemul informatic date informatice nereale şi întocmind astfel documentele cu privire la retur pentru diferite persoane, membri de familie sau prieteni ai inculpatului.

În cauză, prejudiciul a fost recuperat integral prin restituirea sumelor de către inculpat.

Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare Judecătoriei Sectorului 1.

Cercetările au fost efectuate împreună cu organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Sectorului 2 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 12:18

astăzi, 11:21

astăzi, 11:10

astăzi, 09:51

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/prejudiciu-de-peste-440-000-de-lei-la-un-centru-comercial-angajatul-trimis-in-judecata-22673464

Ultimă oră

Același autor