17.2 C
București
27 iulie, 2024

Poliția concediilor medicale, un proiect imposibil de aplicat

Proiectul de lege depus de Raluca Turcan, pentru verificarea cu Poliția a celor aflați în concediu medical, a stârnit atât revoltă, cât și stupoare printre români.

Dincolo de absurdul în sine al situației, legat de faptul că în timpul concediilor medicale se fac mai ales tratamente și analize, care necesită deplasarea, nu statul acasă, mai este o problemă a deficitului de personal din Poliție și din toate celelalte instituții care ar putea face verificările. Motivarea acestui proiect de lege are la bază numărul mare de

din primele luni ale lui 2023, care au cheltuit deja 60% din bugetul pentru acest an. Dar în primele luni a fost perioada de gripe și viroze, nu sezon de pescuit și nici de curățenie de Paști. Dacă s-ar fi dus la serviciu cei cu viroze și gripe, și-ar fi îmbolnăvit toți colegii, dar și pe cei din mijloacele de transport în comun, ceea ce ar fi fost mult mai neproductiv.

Numărul mare de concedii medicale a dus la apariția unui proiect de lege imposibil de pus în practică. Polițiștii sau medicii de familie ar putea face verificări la domiciliu, dar mulți spun că e imposibil și ideea în sine e aberantă. Mai ales polițiștii sunt șocați de acest proiect de lege. Din 2009 avem cu 20-25% mai puțini polițiști decât ar trebui, iar un proiect de lege care să-i trimită pe teren să verifice bolnavii acasă e imposibil de pus în aplicare la nivel de țară. Până acum au fost probleme și cu verificarea infractorilor care au arest la domiciliu, dar salariații în concediu medical sunt mult mai numeroși. Poliția Locală nu se poate folosi în acest scop, pentru că nu există peste tot și nici nu poate avea suficienți angajați care să facă astfel de verificări.

„În primul rând nu intră în atribuțiile polițistului să facă astfel de verificări, conform legii 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române. În al doilea rând, avem un deficit de personal uriaș. Nu reușim să rezolvăm dosarele de cercetare penală aflate în lucru, din cauza lipsei de personal, iar doamna Turcan ar vrea să ne trimită să verificăm salariații în concediu medical. Orice idee îi vine vreunui politician are impresia că poate fi pusă în aplicare cu Poliția. Poate ar trebui să mergem să verificăm și dacă pacientul și-a administrat corect medicamentele. Ne așteptăm și la asta. În al treilea rând, dacă doamna Turcan spune că românii își iau concedii medicale ca să meargă la pescuit și să-și facă treburile prin gospodărie, problema nu este a celor care beneficiază de aceste concedii, ci ar trebui să fie cercetați penal medicii care le dau. Problema e pusă greșit, din start. Ar trebui să tratăm cauza, nu efectul. Ideea în sine de a merge să verificăm fiecare bolnav acasă este fantasmagorică”, a declarat, pentru Jurnalul, Cosmin Andreica, liderul sindicatului polițiștilor Europol.

Ar mai trebui un milion de polițiști locali

La fel de inaplicabilă pare și soluția verificării cu ajutorul Poliției Locale, pentru că aceste structuri nu există în toate localitățile din țară, deci nu s-ar putea aplica unitar. Ministrul Muncii, Marius Budăi, consideră și el aberant și imposibil de aplicat acest proiect de lege, după ce a făcut un calcul din care reiese că ar mai fi nevoie de un milion de polițiști pentru a se verifica toți salariații aflați în concediu medical. Dacă s-ar face controalele cu Poliția Locală, conform legii de funcționare a acesteia nici măcar nu s-ar putea angaja atât de mulți agenți, pentru că numărul lor e limitat în funcție de totalul populației dintr-o localitate, respectiv unul la mia de locuitori. În plus, Poliția Locală e o instituție aflată în subordinea directă a primarilor, nu a Guvernului, deci nu poate fi folosită pentru o astfel de activitate.

Nici medici de familie nu avem

O altă idee este să se facă aceste controale cu ajutorul medicilor de familie. În foarte multe localități nici măcar nu sunt medici, deficitul fiind și în acest domeniu foarte mare. În plus, concediul medical îl dă chiar medicul de familie, iar dacă el este cel vinovat pentru fraudă, tot el ar trebui să-și verifice pacientul căruia i-a facilitat concediul ilegal. În 2023 sunt doar 9.700 de medici de familie care au contract cu Casa Națională de Sănătate, dintre care cei mai mulți sunt în orașele mari, în timp ce peste 400 de localități nici măcar nu au medic de familie.

„Probabil că unii nu înțeleg cu ce ne ocupăm noi. Eu am treabă la cabinet, în fiecare zi, iar dacă mă deplasez la bolnavi acasă o fac în cazuri speciale, când oamenii chiar au nevoie de ajutor. Nu putem fi obligați, noi, medicii de familie, să ne deplasăm pentru a verifica dacă persoanele care se află în concediu medical stau acasă. Cine plătește aceste servicii suplimentare pe care am fi obligați să le facem? Este absurd. Probabil nu-și dau seama ce înseamnă asta în mediul rural”, spune un medic de familie din județul Dâmbovița.

Brățări electronice nu sunt nici pentru infractori

O altă problemă legată de acest proiect de lege este că bolnavii care nu se duc la serviciu o perioadă nu sunt obligați să stea acasă, având multe drumuri de făcut pe la clinici, spitale și cabinete medicale, unde nici măcar nu există un orar fix. Pot să apară alte probleme de sănătate sau complicații, pentru care să fie nevoiți să nu stea acasă, ci la clinici. Pentru a aduce apoi dovezi că n-au fost acasă din motive medicale, ar însemna să se nască un sistem birocratic foarte complicat, care ar pune în pericol funcționarea întregului sistem medical. De aici ar porni și o avalanșă de acțiuni în instanță și s-ar bloca inclusiv sistemul de justiție care oricum are probleme, tot din cauza deficitului mare de personal și a numărului uriaș de dosare care trebuie să fie soluționate.

În plus, unora li se recomandă tratamente de recuperare și mișcare în aer liber sau fizioterapie, ceea ce exclude statul acasă și ar fi imposibil să declare fiecare la ce oră are programare la tratament sau la analize, ca în funcție de asta să se facă vizitele la domiciliu, chiar dacă ar avea cine să le facă. Nu se pot verifica permanent nici măcar condamnații penal care au arest la domiciliu sau sunt sub control judiciar, pentru care Poliția a cerut, de 15 ani, sisteme electronice de localizare și nu au fost bani la buget ca să fie achiziționate.

Încercarea anterioară a eșuat

A mai existat o tentativă a statului de a verifica acest sistem, în perioada 2009-2010. Trebuia să existe o comisie de verificare formată din angajaţi de la Casele de Sănătate şi poliţişti, care să același lucru propus acum de Raluca Turcan, dar Ordonanța de Urgență pentru constituirea acestei comisii a nu a mai fost votată de Parlament și a fost anulată în 2015, tocmai pentru că era imposibil de pus în aplicare. Dacă în București sau în orașele reședință de județ există Case de Sănătate și ar putea fi angajați ai acestora care să meargă pe teren, în orașele mici și în mediul rural ar trebui să ajungă tot ei, deplasându-se sute de kilometri pe zi, deci ar trebui să fie angajați oameni care să se ocupe numai de controale, pentru că nu ar avea timp și pentru alte activități.

Sursa: https://jurnalul.ro/special-jurnalul/politie-concedii-medicale-proiect-928882.html

Ultimă oră

Același autor