Poli Iași rupe blestemul deplasărilor și își asigură matematic Liga 2

Politehnica Iași a dat lovitura într-un meci tensionat, disputat la baza FRF de la Buftea, învingând cu 1-0 pe CS Dinamo și bifând astfel prima victorie în deplasare după mai bine de cinci luni.

Eroul întâlnirii? Fără dubii, Sekou Camara! Atacantul ieșenilor a lovit decisiv în minutul 61, cu un șut plasat din careu, aducând trei puncte pentru echipa sa. Este al optulea gol al sezonului pentru Camara și al doilea din play-out – cifre care îl transformă în arma principală a Iașului în acest final de campionat.

Victoria vine după o serie neagră: cinci înfrângeri consecutive în deplasare, contra unor adversari precum ASA Târgu Mureș, Sepsi, Șelimbăr, Dumbrăvița și Steaua. Ultimul succes extern data din octombrie, iar presiunea devenise uriașă.

Antrenorul Tibor Selymeș ceruse public o reacție, iar elevii săi au răspuns exact cum trebuia: cu maturitate, pragmatism și eficiență.„Am avut două obiective: să fim liniștiți și să câștigăm în deplasare. Le-am îndeplinit pe amândouă”, a spus Selymeș, vizibil mulțumit.

Cu acest succes, Poli Iași ajunge la 37 de puncte și își asigură matematic menținerea în Liga 2 cu cinci etape înainte de final. Diferența de 19 puncte față de locul de baraj face ca finalul sezonului să fie, în sfârșit, unul fără stres pentru moldoveni.

Mai mult, echipa s-a apropiat la doar trei puncte de liderul grupei, ASA Târgu Mureș. „Trebuie să avem ambiția de a câștiga grupa. Ar fi frumos să terminăm pe primul loc” , a transmis Selymeș.

De cealaltă parte, Ionel Dănciulescu a fost trecut oficial ca antrenor principal al lui CS Dinamo, deși în realitate rolul este împărțit cu Boris Keca, cel care conduce antrenamentele, dar nu deține încă licența necesară.

Situația este una tensionată pentru bucureșteni: locul 7 în grupă, doar două puncte peste poziția de baraj și spectrul retrogradării tot mai aproape.„Nu sunt antrenorul principal, sunt aici să ajut” , a explicat Dănciulescu, într-un context în care echipa pare să caute soluții din mers.

Urmează duelul decisiv!

Pentru Poli Iași, momentul de respiro se poate transforma rapid într-o șansă uriașă: în etapa următoare, pe teren propriu, vine chiar liderul ASA Târgu Mureș.

Un meci care poate schimba complet ierarhia și care ar putea transforma un sezon complicat într-un final spectaculos.

Poli Iași a evoluat în următoarea formulă: Niga – Șt. Opriș, Inglada, Elo, Șt. Ștefanovici (cpt.) – Hrib (min. 46 Sacară), Den. Ciobanu (min. 55 Al. Dumitru), Ric. Farcaș, Ofori (min. 79 Pojar) – S. Camara (min. 79 Istratie), Tiehi (min. 46 Rz. Olaru).Rezerve neutilizate: Cuciureanu – Lăcătușu, Ciapă, Pichiu.Daniel LEONTE

Sursa: https://ziarulevenimentul.ro/stiri/sport/poli-ia-i-rupe-blestemul-deplasarilor-i-i-i-asigura-matematic-liga-2–217595933.html

Ultimă oră

Același autor