Poetul Cătălin-Mihai Ștefan invitatul de sâmbătă al Casei de Poezie Light of ink |

Casa de Poezie Light of ink & Colegiul Național “Petru Rareș” Suceava, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Editura JUNIMEA & Palo Santo Shop, Bar & Coffee Hub, vă invită sâmbătă, 28 martie 2026, începând cu ora 19.00, la Seara de Poezie 8 (serile 2026 primăvara), organizată în Palo Santo Shop, Bar & Coffee Hub (Mun. Suceava, Strada Bistriței 8). Dialog despre poezie cu poetul Cătălin-Mihai ȘTEFAN. În cadrul evenimentului, va avea loc lansarea volumului „Vedere de sub clopot”, Editura JUNIMEA, 2025 (cuvânt însoțitor de Șerban AXINTE).

Prezintă poetul Vlad SIBECHI, cronicar literar.

Moderatoare: poeta Adela ȘULEA.

Organizator: Gheorghe CÎRSTIAN, Casa de Poezie Light of ink

Coorganizator: Robert ȘRÖDER, Palo Santo România

Despre invitat:

Cătălin-Mihai ȘTEFAN (n. 1979, Tecuci) este poet & promotor cultural, educator muzeal la Muzeul Național al Literaturii Române, Iași. Absolvent al Facultății de Litere, secția română-engleză, Universitatea Al. I. Cuza, Iași. A publicat volumele de versuri: Muza avatarului (leacuri pentru obsesii), Princeps Edit, Iaşi, 2005, reeditat sub titlul de Muza avatarului, Vinea, București, 2013; Apaosuri, Ideea Europeană, Bucureşti, 2012; 16 culise, Tracus Arte, București, 2013; Probleme sangvinice (alte apaosuri), Charmides, Bistrița, 2015; Arborele de oraș, Casa de pariuri literare, București, 2021. În 2015 semnează versurile pentru piesa de teatru Muzicanții din Bremen la Teatrul pentru copii și tineret Luceafărul, Iași. În 2016 debutează în proză cu povestirea Chestiuni milițienești inclusă în volumul Cartea copilăriilor, Polirom, Iași. A tradus din engleză Martin L. Kutscher, Copiii erei digitale, Univers, București, 2018, precum și Jesper Juul, Arta de a spune Nu! cu conștiința împăcată, Univers, București, 2019. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași. Coordonează Noaptea Albă a Poeziei, eveniment FILIT.

Despre volum:

„Această autobiografie literară alchimizează experiențe banale, cotidiene, decoruri cunoscute sau situații de viață tipice, conferindu-le acestora aureola excepționalului. Aerul cvasireligios al unor texte este dictat de prezența în compoziția poemelor a unor cuvinte ce fac trimitere la ritualul de înmormântare. Dar ce anume înmormântează autorul cu fiecare poem pe care îl adaugă în saga sa de familie? La această întrebare trebuie să găsim răspunsul fiecare în parte.” (Șerban AXINTE)

Sursa: https://www.svnews.ro/poetul-catalin-mihai-stefan-invitatul-de-sambata-al-casei-de-poezie-light-of-ink/525287/

Ultimă oră

Același autor