În contextul discuțiilor diplomatice privind încetarea focului și realizarea unei păci durabile, subiectul participării cu trupe de menținere a păcii este prematur, arată PNL într-un comunicat emis presei miercuri, după consultările de la Palatul Cotroceni.
PNL a participat miercuri la consultările organizate la Palatul Cotroceni de Ilie Bolojan, în vederea pregătirii poziţiei naţionale pentru reuniunea extraordinară a Consiliului European din 6 martie, de la Bruxelles.
S-a discutat despre cheltuielile pentru apărare.
„PNL a susţinut constant creşterea investiţiilor în acest domeniu şi îş̦i reafirmă sprijinul pentru o astfel de politică, având ca obiectiv consolidarea capacităţ̦ii de apărare a României. În acest context, considerăm necesară activarea clauzei de salvgardare la nivelul Uniunii Europene, astfel încât cheltuielile destinate apărării să fie excluse din calculul deficitului bugetar. Aceste cheltuieli trebuie să includă, de asemenea, fonduri alocate pentru dezvoltarea industriei de apărare, modernizarea infrastructurii de transport şi măsuri pentru apărarea civilă”, se arată în comunicat.
De asemenea, PNL anunţă că sprijină iniţiativa Uniunii Europene de a acorda un ajutor financiar de urgenţă Ucrainei: „Conform mecanismului de distribuţie stabilit, contribuţia României reprezintă 2% din totalul acestor fonduri”.
„PNL susţine eforturile internaţionale pentru instaurarea unei păci durabile în Ucraina şi consideră că garanţiile de securitate oferite de Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană joacă un rol esenţial în acest proces. În contextul discuţiilor diplomatice privind încetarea focului şi realizarea unei păci durabile, subiectul participării cu trupe de menţinere a păcii este prematur”, arată PNL:
Delegația PNL a fost formată din Cătălin Predoiu, preşedintele interimar al PNL, alături de prim-vicepreşedinţii partidului – Emil Boc, Ciprian Ciucu, Dan Motreanu – şi secretarul general, Adrian Veştea.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE
ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
astăzi, 21:06
astăzi, 21:05
astăzi, 20:56
astăzi, 20:24
astăzi, 20:22
astăzi, 20:00
astăzi, 20:29
astăzi, 19:24
astăzi, 19:03
astăzi, 18:20