20.5 C
București
1 mai, 2024

PMP: Curtea de Apel Bucureşti a respins recursurile formulate de Cristian Diaconescu şi gaşca lui, împotriva noastră. A fost validat congresul organizat în martie 2023, unde Eugen Tomac a fost votat, statutar şi cu majoritate de voturi, preşedinte

astăzi, 11:46

Curtea de Apel Bucureşti a respins recursurile formulate de Cristian Diaconescu împotriva Partidului Mişcarea Populară şi a fost validat congresul organizat în martie 2023, unde Eugen Tomac a fost votat, statutar şi cu majoritate de voturi, preşedinte al PMP, anunţă joi Partidul Mişcarea Populară.

”În cursul zilei de ieri, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursurile formulate de Cristian Diaconescu şi gaşca lui, împotriva noastră, a Partidului Mişcarea Populară. Prin urmare, a fost validat congresul organizat în martie 2023, unde Eugen Tomac a fost votat, statutar şi cu majoritate de voturi, preşedinte al PMP. Partidul a fost, în ultimii ani, ţinta unor grupări politice care au avut un singur scop: desfiinţarea noastră. După ce preşedintele Eugen Tomac a anunţat public, în iunie 2023, în cadrul Congresului USR, că am acceptat invitaţia de a fi parte la construcţia alianţei Dreapta Unită, alături de USR şi Forţa Dreptei, împotriva PMP a început o adevărată campanie de hărţuire”, spune PMP într-un comunicat.

Potrivit PMP, în istoria postdecembristă nu a existat un partid mai atacat şi mai ameninţat de către cele două mari partide aflate astăzi la putere, prin intermediul instituţiilor statului.

”Ne-au blocat în instanţe, ne-au tăiat subvenţia, ne-au racolat primarii şi consilierii locali cu ameninţări şi prin şantaj, ne-au eliminat din secţiile de vot, ne-au scos din Biroul Electoral Central şi de pe buletinele de vot, au încercat respingerea alianţei Dreapta Unită. N-au reuşit. Doar ne-au făcut mai puternici!”, afirmă PMP.

„PSD şi PNL au alergie la democraţie. Singura structură contestată la Biroul Electoral Central a fost alianţa Dreapta Unită. Reprezentantul PSD a cerut eliminarea noastră de pe buletinele de vot dintr-un motiv simplu: le este frică. Noi am avut două congrese în cadrul cărora Partidul Mişcarea Populară şi-a ales conducerea. Am respectat toate prevederile legale. Totuşi, a durat doi ani până când ni s-a făcut dreptate. Astăzi, Dreapta Unită nu mai poate fi oprită. Au încercat să ne scoată de pe buletinele de vot, însă nu au reuşit. Noi, USR, PMP şi Forţa Dreptei – Dreapta Unită – mergem către victorie”, a declarat Eugen Tomac, preşedintele PMP.

Sursa: https://www.news.ro/politic-intern/pmp-curtea-apel-bucuresti-respins-recursurile-formulate-cristian-diaconescu-gasca-impotriva-noastra-validat-congresul-organizat-martie-2023-unde-eugen-tomac-votat-statutar-majoritate-voturi-1922404618002024041121562650

Ultimă oră

Același autor