Pîrvulescu: Când o să dispară acest lucru, dispărem ca mișcare sindicală! – GorjOnline – Zi de zi informați!

Președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, cere mai multă solidaritate între mineri și energeticieni în această perioadă. Liderul de sindicat a confirmat faptul că au existat salariați ai companiei energetice deranjați de faptul că minerii din zonele Jilț și Motru nu au venit în număr mare la protestele de la Târgu Jiu, însă acest lucru s-ar putea îndrepta cu ocazia protestului organizat marți, la București. Totuși, Pîrvulescu s-a declarat dezamăgit de comportamentul unor colegi la proteste, deoarece au existat politicieni aplaudați, iar alții apostrofați și astfel de chestiuni nu ar trebui să aibă loc, afirmă sindicalistul.

„Noi, ca sindicate, avem ca principală chestiune solidaritatea. În momentul în care dispare acest lucru, dispărem ca mișcare sindicală. Revin și la protestele care au fost în piață. Este foarte bine că au fost organizate proteste, dar nu este bine că nu a fost folosită solidaritatea. Adică nu te duci în stradă și, în loc să promovezi solidaritatea, dezbini! Adică, atunci când vine un om politic, îl aplauzi, iar când vine altul, îl huidui. Asta nu înțeleg mulți și asta nu înțeleg unii nici acum”, a declarat președintele FNME, Dumitru Pîrvulescu.

Minerii și energeticienii vor protesta marți, la București. Peste 1.000 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia sunt așteptați să-și strige nemulțumirile în Capitală.

Sursa: https://gorjonline.ro/pirvulescu-cand-o-sa-dispara-acest-lucru-disparem-ca-miscare-sindicala/

Ultimă oră

Același autor