Dragii mei cu jurnalul sub braț. Greu de crezut că se poate face o comparație între un spital din America și unul din România. Eu am încercat.
Luna trecută am fost într-un
din New York ca să-mi vizitez nepoții, medici. Ea internistă, el anestezist. Amândoi au făcut facultatea de medicină în România, au practicat și au dat diferențe în Canada, apoi au venit în Statele Unite. Spitalul din New York este și el destul de mare, cam de mărimea Spitalului Universitar din București. Așa că într-o zi m-am abătut pe la spitalul din București că să văd ce pot compara.
Mi-a plăcut Spitalul Universitar. În primul rând curățenia. Aici pun semnul egal cu spitalul din New York. Apoi spațiile aerisite. Să-mi fie cu iertare, dar la New York la ghișeele de repartizare erau mai mulți oameni decât la spitalul nostru. Eu n-am mai călcat într-un spital de foarte mulți ani. Nu știu de ce, dar aveam impresia că este mai aglomerat. Am văzut oameni așezați pe bănci așteptând să fie strigați să se prezinte la ghișeu. Desigur și în America e la fel, dar parcă mult mai mulți.
Personalul medical de pe coridoare. Parcă prea multe uniforme la noi. Prea diferite. Și ceva care m-a surprins: la americani tot personalul purta un ecuson cu numele vizibil. Și ai noștri, dar parcă era așa doar de formalitate. Am ajuns la studenții de pe coridoare. Mă așteptam să-i văd pe toți cu halate albe sau uniforme albe. Dar ei erau în uniforme diferit colorate. Foarte bine, dar revin la ecuson. Parcă aș prefera un ecuson mai mare pe care să scrie „Student”. Atât.
M-am apropiat de un grup de astfel de studenți. Gălăgioși, veseli, dezinhibați. Priviri inteligente și o atitudine de oameni cu știință de carte. Am avut o mică tresărire. Nu-i vedeam, pe nici unul, profesând într-un mic orășel din provincie. Nu știu de ce am avut acest sentiment, poate și pentru faptul că se vedea că sunt copii superinstruiți și dornici de a profesa „la nivel mare”. Este posibil să mă înșel. Ghidul meu, o doctoriță, a mers cu mine în anticamera spațiului unde funcționează o modernă mașinărie de CT. Adică un Computer Tomograf. Cu ochii în ecranul unui calculator, o doctoriță explica unui grup de 4 studenți imaginile transmise de tomograf. I-am înmânat rezultatul aceleiași proceduri făcute de mine în America. Am rămas plăcut surprins de engleza fluentă a doctoriței și a faptului că studenții au comentat tot într-o engleza corectă. Știam că școala de Medicină românească este bine văzută în lume, dar nu aveam dovada. Acum o am. Doamna doctor mi-a explicat că fiecare student în parte este o avere a statului român. Aici am avut o umbră de părere de rău. Știu ce salarii primesc omologii lor în America și ce salarii vor primi ei. Știți că noi nu ne băgăm în politică, dar parcă n-ar fi rău dacă subiectul salarizării medicilor ar fi în alt fel tratat. Am ieșit și am mai zăbovit în curtea spitalului. Mi-am făcut retrospectiva ultimei ore. Nu am găsit diferențe semnificative între spitalul din New York și spitalul din București. Iar la capitolul pregătire medicală pot pune chiar semnul egal. Pacienții, românii noștri, pot fi încrezători că sunt pe mâini bune.
Dragii mei, noi ne vom vedea vinerea viitoare, cu sănătate, în pace și siguranță. Doamne Ajută!
Sursa: https://jurnalul.ro/timp-liber/calatorii/new-york-spital-nepoti-981474.html