Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:La data de 16.03.2026, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman au pus în mișcare acțiunea penală împotriva unui inculpat (un bărbat în vârstă de 20 ani), cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă la omor calificat (comis asupra a două sau mai multe persoane). Din materialul probator administrat până la acest moment a rezultat că:În data de 15.03.2026, în jurul orei 02:00, pe raza com. Gratia, jud. Teleorman, a izbucnit un conflict spontan între două grupuri de persoane. Inculpatul, membru al unuia dintre grupuri, se afla la volanul unui autoturism. În acest context, la un moment dat, inculpatul a luat decizia de a lovi cu autoturismul membrii grupului rival, astfel că l-a condus cu viteză ridicată spre locul în care mai multe persoane se aflau pe partea carosabilă, lovind cu intenție două dintre aceste persoane. În urma impactului, una dintre persoane a suferit leziuni corporale grave, care i-au pus viața în primejdie, fiind transportată la o unitate medicală din mun. București, iar cealaltă persoană a suferit leziuni corporale care au fost evaluate ca necesitând 30-35 zile de îngrijiri medicale. Inițial, evenimentul a fost sesizat ca un accident de circulație, însă, pe parcursul cercetărilor, s-a constat că fapta a fost comisă cu intenție, motiv pentru care cercetările au fost continuate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman. Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar la data de 16.03.2026 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și I.P.J. Teleorman – S.I.C.Facem precizarea că dispoziţia de punere în mişcare a acţiunii penale nu este de natură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie a inculpatului, aceastea fiind etape obligatorii în cadrul procesului penal, eventuala vinovăţie urmând să fie stabilită de către instanţa de judecată după parcurgerea acestei etape.