3.2 C
București
13 februarie, 2025

Paradoxul românesc. Locuitorii Capitalei au același nivel de trai cu cei din Bruxelles

Regiunea Bucureşti-Ilfov a atins 190% din PIB-ul per capita din UE, potrivit datelor din 2023. Capitala României se clasează după două regiuni din Irlanda şi Luxemburg, şi la acelaşi nivel cu Bruxelles.

Regiunile din UE cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor sunt Eastern and Midland din Irlanda (244,7%), Luxemburg (236,8%), Southern Ireland (224,7%), Praga (192,8%) şi Region de Bruxelles Capitale/Brussels Hoofdstedelijk Gewest din Belgia (190,6%).

Dirfențe uriașe între Capitală și restul țării

Regiunea Bucureşti-Ilfov a avut o creştere susţinută an de an, de la 165% în 2020, la 190% în 2023. Hamburg (189%), o zonă dezvoltată din Germania, a fost depăşită.

Însă în restul ţării lucrurile sunt diferite. Cea mai apropiată zonă ca dezvoltare şi nivel de trai este regiunea Vest (78%). Urmează apoi Nord Vest (71%), Centru (70%), Sud Est (61%), Muntenia (60%), Sud Vest (62%) şi Nord Est (47%), potrivit profit.ro.

Cele mai sărace zone din UE sunt Mayotte (o insulă africană administrată de Franţa cu 27,6%), Yuzhen Tsentralen din Bulgaria (41,3%), Voreio Aigaio din Grecia (42,3%) și Severozapadnoe din Bulgaria (42,5%).

Sursa: https://jurnalul.ro/bani-afaceri/economia/locuitorii-capitalei-acelasi-nivel-trai-bruxelles-989477.html

Ultimă oră

Același autor