Mai multe provizii medicale vitale au fost distruse în timpul unui bombardament asupra unui spital din nordul Fâşiei Gaza.
Materialele medicale esenţiale au fost distruse atunci când etajul al treilea al Spitalului Kamal Adwan din nordul Fâşiei Gaza a fost bombardat joi, a declarat purtătorul de cuvânt al Secretarului General al Naţiunilor Unite, Stephane Dujarric, potrivit CNN.
Materialele au fost livrate cu doar cinci zile în urmă de ONU într-o misiune comună cu OMS, a mai spus Dujarric.
„Spitalele sunt atacate, iar echipele de salvare nu pot lucra, din cauza arestărilor personalului şi confiscării echipamentelor esenţiale, inclusiv ambulanţelor şi a unei maşini de pompieri. Amploarea distrugerii este copleşitoare, afectând aproape fiecare zonă din nordul Fâşiei”, a spus Dujarric.
În replică, armata israeliană IDF a declarat că „nu ştie” despre o lovitură asupra spitalului Kamal Adwan, dar va analiza incidentul. IDF a mai spus că Hamas a „încorporat infrastructura teroristă şi operează” în interiorul spitalului.
Kamal Adwan este unul dintre cele trei spitale încă deschise în nordul Fâşiei Gaza. Acesta funcţionează la o capacitate foarte redusă din cauza lipsei proviziilor şi a personalului, dar şi a luptelor din jur.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE
ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
astăzi, 06:04
astăzi, 05:19
astăzi, 05:18
astăzi, 04:44
astăzi, 04:31