16.5 C
București
28 octombrie, 2024

O pasăre pe cale de dispariţie a fost văzută în Franţa. Ea a dispărut în urmă cu 300 de ani

O pasăre dintr-o specie pe cale de dispariţie a fost văzută în Franţa.

Este vorba despre Ibisul chel care a fost văzut în regiunea Occitania.

Pasărea este considerată dispărută din Europa Centrală şi de Vest de 300 de ani.

Sursa foto: Pexels

Patru păsări din specia pe cale de dispariţie au fost văzute la sfârşitul lunii octombrie în departamentul Pyrénées-Orientales din regiunea Occitania. Informaţia a stârnit numeroase dezbateri şi a atras atenţia specialiştilor. Una dintre păsări a fost fotografiată în timp ce se afla pe acoperişul unei case.

„La început, nu am crezut (…) A mai rămas o singură colonie sălbatică, de aproximativ o sută de indivizi, lângă noi, în Maroc, şi în jur de zece indivizi în Siria”, a explicat unul dintre specialişti, potrivit Le Figaro.

Investigaţia ornitologilor s-a îndreptat rapid către programele de reintroducere a acestei specii în Europa şi în special cele derulate în Germania şi Austria. Acest program se bazează pe reaclimatizarea la viaţa sălbatică a unor păsări crescute în captivitate, a precizat expertul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 17:14

astăzi, 17:12

astăzi, 16:54

astăzi, 14:49

astăzi, 14:12

Sursa: https://www.mediafax.ro/life-inedit/o-pasare-pe-cale-de-disparitie-a-fost-vazuta-in-franta-ea-a-disparut-in-urma-cu-300-de-ani-22527542

Ultimă oră

Același autor