17.8 C
București
3 octombrie, 2023

O femeie din București a stat trei zile în fața casei după ce a pierdut cheile. Reacția 112: „Nu este o urgență”

O femeie în vârstă de 69 de ani din București a fost nevoită să stea trei zile în fața propriei case, după ce și-a pierdut cheile pe drum. Poliția locală a alertat 112. Răspunsul a fost că acest caz nu reprezintă o urgență.

Sursa foto: Facebook | Primăria Sectorului 6

O bătrână în vârstă de 69 de ani din Sectorul 6 al Capitalei a stat trei zile în fața ușii apartamentului său după ce și-a pierdut cheile la cumpărături.

Abia trei zile, o vecină a sunat la Poliția Locală Sector 6 pentru a sesiza cazul. Ulterior, polițiștii locali au sunat la 112, însă li s-a transmis că acest caz ”nu reprezintă o urgență”.

În acel moment, polițiștii locali au sunat la o firmă privată pentru a solicita intervenția unui lăcătuș.

„În aceste condiții, am căutat noi pe Google o firmă autorizată pentru deblocări uși. Era ora 23.00, însă am găsit una cu program non-stop. Într-o jumătate de oră a venit un lăcătuș care în două minute a deschis ușa. Sărmana femeie a răsuflat ușurată când a intrat în casă și ne-a mulțumit din tot sufletul”, a povestit polițistul local de la Biroul Intervenții, care s-a ocupat de caz., potrivit unui postări pe

, realizate de Primăria Sectorului 6.

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/locale/femeie-stat-trei-zile-fata-usii-pierdut-chei-bucuresti-671604.html

Ultimă oră

Același autor