6.7 C
București
1 martie, 2024

O carte pe zi: „Ipoteza iubirii” de Ali Hazelwood

Cercetările lui Olive Smith sunt destinate detectării precoce a cancerului de pancreas. N-are timp de nimic altceva. Şi totuşi, se implică, aproape fără voia ei într-o aventură romantică.

Ali Hazelwood este pseudonimul unei cercetătoare italiene şi scriitoare de romane de dragoste. Personajele ei principale sunt femeile din domeniile STEM şi din mediul academic.

Acesta este romanul ei de debut. Numele autoarei pare a fi un pseudonim. Trăieşte undeva în Stalele Unite, deşi e italiancă, are în jur de 30 de ani şi este căsătorită. Cartea a fost publicată în fragmente pe TikTok, cu un succes uriaş, şi abia apoi, în septembrie 2021, de Berkley Books. Urmează şi un film, promis de Bisous Pictures.

Scriu editorii: „Olive Smith este în anul al treilea de doctorat la Universitatea Stanford şi nu crede în relaţiile romantice de durată. Dar prietena ei cea mai bună este convinsă de importanţa iubirii, aşa că, pentru a o convinge pe Anh că se întâlneşte cu cineva şi că este pe drumul cel bun pentru a fi fericită până la adânci bătrâneţi, Olive trebuie să ia o hotărâre. Oamenii de stiinţă au nevoie de dovezi. Asadar, ca orice biolog care se respectă, Olive intra în panică şi se sărută cu primul barbat pe care îl vede. Acel bărbat este nimeni altul decât Adam Carlsen, un tânăr profesor în vogă şi un mârlan bine-cunoscut. Tocmai de aceea, Olive este de-a dreptul uluită când tiranul laboratorului de la Stanford acceptă să intre in joc şi să fie iubitul ei fals. Dar când o mare conferinţă ştiinţifică o ia razna, turnând acid peste cariera lui Olive, Adam o surprinde din nou cu sprijinul său de neclintit şi cu un abdomen ca de piatră… cu pătrăţele si tot tacâmul. Dintr-odată, micul lor experiment se apropie periculos de mult de combustie. Iar Olive descoperă că singurul lucru mai complicat decât o ipoteză despre iubire este să-şi pună propria inimă sub microscop.”

„O comedie romantică frumos scrisă, cu o eroină de care vă veţi îndrăgosti instantaneu” – Elizabeth Everett

Ali Hazelwood – Ipoteza iubirii. Traducere din limba engleză şi note de Simona Săsărman. Editura Litera, colecţia Blue Moon. 336 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

ieri, 18:49

ieri, 18:47

ieri, 18:30

Sursa: https://www.mediafax.ro/cultura-media/o-carte-pe-zi/o-carte-pe-zi-ipoteza-iubirii-de-ali-hazelwood-21714813

Ultimă oră

Același autor