34.8 C
București
20 iunie, 2024

Nu mai puțin de 27 de poliţişti de frontieră şi vameşi, trimişi în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a 13 lucrători vamali şi 14 agenţi ai poliţiei de frontieră din localităţile Albiţa, Oancea, Sculeni, Stânca-Costeşti, Iaşi şi Borş, în dosarul cu acuzaţii privind fapte de luare de mită şi trafic de influenţă, comise în formă simplă şi continuată.

Procurorii DNA au efectuat percheziţii în acest dosar în luna ianuarie, când opt dintre inculpaţi au fost şi reţinuţi.

“În perioada 1 iulie 2021 – 12 septembrie 2022, inculpaţii menţionaţi mai sus, în calitate de lucrători vamali şi poliţişti de frontieră, în mod repetat, ar fi pretins şi primit sume de bani cuprinse între 20 şi 250 euro, de la persoane care efectuau activităţi de transport călători sau de mărfuri dinspre Republica Moldova în ţări ale Uniunii Europene şi invers. În schimbul banilor primiţi cu titlu de mită, inculpaţii şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu în sensul că ar fi favorizat trecerea persoanelor şi/sau coletelor respective fără a dispune măsurile legale pentru nerespectarea dispoziţiilor referitoare la transportul anumitor cantităţi de mărfuri/produse accizabile sau pentru nerespectarea perioadelor de şedere în Uniunea Europeană de către cetăţeni extra-comunitari”, se menţionează în rechizitoriul procurorilor anticorupţie, precizează un comunicat de presă transmis, luni, de DNA.

Potrivit comunicatului de presă, în cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii dispuse în cauză.

Conform aceleiaşi sursei, la data de 27 februarie 2023, procurorii anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu un inculpat, la data faptei lucrător vamal în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Galaţi – Biroul Vamal de Frontieră Oancea, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

“În prezenţa apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 (trei) ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani şi interzicerea unor drepturi”, se menţionează în comunicatul de presă.

Aceeaşi sursă precizează că activităţile descrise au fost desfăşurate în cadrul unei acţiuni în coordonare cu autorităţi judiciare din Republica Moldova, beneficiind de sprijinul Eurojust (agenţie a Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală). De asemenea, procurorii anticorupţie au mai beneficiat de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi a IGPR – Direcţia de Operaţiuni Speciale.

Sursa: http://www.ziaruldevaslui.ro/nu-mai-putin-de-27-de-politisti-de-frontiera-si-vamesi-trimisi-in-judecata-de-procurorii-dna-pentru-luare-de-mita-si-trafic-de-influenta/

Ultimă oră

Același autor