”Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti face un pas important în creşterea calităţii serviciilor oferite pasagerilor care au originea zborului pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – „Aurel Vlaicu”. Începând de miercuri, 11 martie, ora 00.00, au intrat în vigoare noile reguli privind transportul lichidelor, aerosolilor şi gelurilor (LAGs) în bagajele de cabină”, conform CNAB.
Consecinţa aplicării acestei măsuri va fi aceea că pasagerii care pleacă de pe Aeroportul ”Henri Coandă” şi Aeroportul Băneasa pot să transporte în bagajul de mână lichide, aerosoli şi geluri aflate în recipiente individuale de până la 2 litri, faţă de limita anterioară de 100 ml per recipient.
”Măsura este posibilă ca urmare a investiţiilor realizate de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti în tehnologii moderne, de ultimă generaţie, dedicate controlului de securitate al bagajelor de cabină, aliniind astfel aeroporturile administrate de CNAB la cele mai bune practici internaţionale în domeniu. Prin această investiţie, compania îşi consolidează obiectivul de a îmbunătăţi constant experienţa pasagerilor, asigurând în acelaşi timp menţinerea celor mai înalte standarde de securitate”, a precizat Bogdan Mîndrescu, Directorul General al CNAB.