Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj public privind situația de securitate din regiunea Orientului Mijlociu, în contextul degradării semnificative a climatului regional. Șeful statului a dat asigurări că România nu se află sub nicio amenințare directă și că țara noastră este în afara oricărui pericol.
„România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă. Chiar dacă actualul context regional de securitate din Orientul Mijlociu s-a degradat semnificativ, țara noastră este în afara oricărui pericol” , a declarat președintele.
Potrivit acestuia, instituțiile responsabile de politică externă și securitate monitorizează permanent evoluția situației și adoptă măsurile necesare în funcție de dinamica evenimentelor.
Prioritatea autorităților: siguranța românilor din zonele de conflict
Președintele a subliniat că principala preocupare a autorităților române este protejarea cetățenilor aflați în zonele afectate de conflict.
„Prioritară în prezent este siguranța cetățenilor români din zonele de conflict” , a precizat Nicușor Dan.
Acesta le-a transmis un mesaj direct românilor și turiștilor aflați în regiune, îndemnându-i la calm și la respectarea indicațiilor oficiale.
„Cetățenilor români și turiștilor aflați în zonă le transmit să rămână calmi, să urmeze instrucțiunile și mesajele transmise de către Ministerul de Externe și de autoritățile locale din statele în care se află” , a afirmat șeful statului.
Celulă de criză activată la MAE
În acest context, la nivelul Ministerul Afacerilor Externe funcționează o celulă de criză. Scopul acesteia este identificarea celor mai sigure și rapide soluții pentru repatrierea cetățenilor români care au rămas blocați din cauza închiderii spațiului aerian în regiunea Orientului Mijlociu.
Autoritățile analizează variantele disponibile pentru a facilita întoarcerea în țară a persoanelor afectate de restricțiile de zbor.
România acționează în coordonare cu partenerii internaționali
În mesajul său, președintele României a reiterat angajamentul țării noastre pentru stabilitate și securitate, subliniind că acțiunile vor fi coordonate cu partenerii externi.
„România va continua să acționeze cu responsabilitate, în coordonare cu partenerii noștri, pentru stabilitate și securitate. Respectarea drepturilor și protejarea civililor rămân priorități fundamentale” , a transmis Nicușor Dan.
Declarațiile vin pe fondul escaladării tensiunilor în Orientul Mijlociu și al măsurilor adoptate la nivel internațional pentru gestionarea riscurilor de securitate. Autoritățile române susțin că monitorizează în permanență evoluțiile și că vor comunica public orice informație relevantă pentru cetățeni.