5 C
București
24 noiembrie, 2024

Nicușor Dan explică, cu ajutorul unei pizza, cum sunt cheltuiți banii în Capitală: „E nevoie să schimbăm partajarea fondurilor”

Din articol

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a prezentat joi, într-o postare video pe Facebook, folosind o pizza, modul în care sunt împărţiţi banii între primăriile de sector şi municipalitate, arătând că o mică parte din resurse ajunge să fie alocată investiţiilor.

Aflat la o masă, într-un restaurant, edilul are în faţă o pizza, din care se servesc pe rând, mai multe persoane, reprezentând cele şase sectoare ale Capitalei. Într-un final, din cele două felii care i-au rămas în farfurie, mai sunt tăiate şi alte bucăţi destinate subvenţiilor pentru termoficare, transportul public, spitale, teatre şi iluminat stradal, astfel încât în cele din urmă o mică parte rămâne pentru investiţii.

La final, Nicuşor Dan a achitat nota de plată, afişând o expresie dezaprobatoare.

„Banii oraşului nu sunt distribuiţi echitabil. La momentul actual, primăriile de sector primesc mai mulţi bani decât Primăria Generală, deşi aceasta are mai multe responsabilităţi. Pentru mai multe investiţii în Capitală, e nevoie să schimbăm partajarea fondurilor”, a scris primarul general, potrivit Agerpres.

Referendum local

Bucureştenii sunt aşteptaţi pe 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, la un referendum local, unde vor avea de răspuns la următoarele întrebări:

1. Sunteţi de acord că repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?

2. Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?

3. Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/nicusor-dan-explica-cu-ajutorul-unei-pizza-cum-sunt-cheltuiti-banii-in-capitala-e-nevoie-sa-schimbam-partajarea-fondurilor-3005573

Ultimă oră

Același autor