3.9 C
București
22 decembrie, 2024

Nicuşor Dan anunţa că va semna până la finalul anului avizul pentru blocurile sociale din Sectorul 6

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, vineri, că intenţionează să semneze, până la finalul anului, avizul pentru branşamente în cazul blocurilor sociale din Sectorul 6.

Precizările au fost făcute după ce consilierul municipal PNL Andrei Badiu a declarat că în Sectorul 6 s-au finalizat locuinţe sociale pentru care se aşteaptă avizul pentru branşament.

„Vă rugăm, domnule primar, să urgentăm procedurile, având în vedere că oamenii se pot muta acolo. Este doar un

de branşament, ce are un deviz în spate de vreo 7.000 de lei”, a spus el.

„Îmi spune doamna secretar că acum o săptămână, după ce a fost la Direcţia de Urbanism, a plecat de la doamna secretar către biroul meu autorizaţia. (…) Până la sfârşitul acestui an (o voi semna – n.r.)”, a precizat Nicuşor Dan.

Primarul general al Capitalei a mai precizat că lucrările de la blocul de locuinţe sociale din Prelungirea Ghencea ar putea fi finalizate în decurs de un an şi câteva luni.

„După multe încercări şi operaţiuni administrative, blocul a ajuns în sfârşit la o administraţie care poate să investească în el, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială. Ei au semnat un contract cu Trustul de Clădiri Metropolitane, care face re-proiectarea. În bugetul pe anul 2025, în momentul în care vom discuta, conform legii, la 45 de zile după aprobarea bugetului naţional, o să introducem bani pentru lucrările de construire efectivă pentru acest bloc social. Cred că un termen realist este un an şi câteva luni din momentul acesta”, a spus edilul general.

Luiza Apostolescu, reprezentantă a Frontului Comun pentru Dreptul la Locuire, a atras atenţia asupra problemelor cu care se confruntă persoanele fără adăpost şi a pledat pentru accelerarea lucrărilor.

„Sunt foarte multe persoane în Bucureşti care locuiesc în condiţii foarte precare. Sunt încă persoane care locuiesc în cartoane şi în barăci făcute din lemn. Insist cu rugămintea la dumneavoastră, domnule primar, şi la întreg Consiliul General să mişcaţi lucrurile cât mai repede şi pentru acest bloc, dar şi pentru restul blocurilor sociale pe care Primăria urmează să le construiască”, a menţionat Apostolescu.

În luna februarie, Primăria Sectorului 6 informa că blocurile sociale de pe Strada Alexandru Ivasiuc au fost finalizate şi ar putea fi date „oricând” în folosinţă, însă municipalitatea întârzie eliberarea unui aviz pentru branşamente.

Potrivit unui comunicat al autorităţii locale, cele patru blocuri cu 242 de apartamente au demisol, parter şi patru etaje, iar familii ce au nevoie de un acoperiş deasupra capului, dintre care unele au dosare depuse din 1998, încă aşteaptă să se mute în locuinţele sociale.

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, preciza că locuinţele vor fi repartizate de o comisie care analizează dosarele sociale depuse.

„Ar fi trebuit ca oamenii să se fi mutat deja, dar birocraţia PMB este fabuloasă şi ne-a întârziat prea mult avizele şi autorizaţiile pentru a branşa blocul la gaze, apă, canalizare şi electricitate. Pe cele mai multe le-am depăşit, nu fără cântec, şi am contractat lucrările pentru aceste branşamente. Întârzieri mai sunt doar la o comisie de coordonare pentru utilităţi a PMB, care trebuie să emită un aviz pentru ca noi să putem depune cererea pentru a primi autorizaţia de construire pentru acest branşament de la domnul primar general”, explica el.

Lucrările la cele patru blocuri au durat trei ani. AGERPRES

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/observator/nicusor-dan-aviz-blocuri-sociale-sectorul-6-984872.html

Ultimă oră

Același autor