11 C
București
11 martie, 2026

Nicușor Dan anunţă că va participa săptămâna aceasta, la Washington, la prima reuniune a Consiliului Păcii – Observator Constanța

„România va avea calitate de observator şi voi reafirma sprijinul nostru ferm pentru eforturile internaţionale de pace şi deschiderea de a participa la procesul de reconstrucţie din Fâşia Gaza. Decizia de a fi prezent la aceste discuţii are la bază susţinerea procesului diplomatic consacrat prin rezoluţia adoptată în luna noiembrie de Consiliul de Securitate al ONU, iniţiată de Statele Unite ale Americii. România a susţinut permanent necesitatea identificării unei soluţii care să ducă la încheierea conflictului şi a acordat sprijin populaţiei civile din Fâşia Gaza, în special prin operaţiuni de evacuare medicală de urgenţă „, a transmis preşedintele Nicuşor Dan, într-un mesaj postat pe Facebook.

Şeful statului declara joi, 12 februarie, că România poartă discuţii cu partea americană pe tema participării laConsiliul pentru Pace care urmează să aibă loc pe data de19 februarie .

„Suntem încă în discuţii cu partea americană şi obiectul discuţiei este care poate să fie statutul unei ţări care în momentul acesta, cum e România, nu poate să fie decât observator. Adică, care este formatul discuţiei şi eventualii observatori – care este rolul lor în această şedinţă? În funcţie de răspunsul părţii americane, decidem dacă să mergem sau să nu mergem „, a explicat preşedintele, înaintea participării la reuniunea informală a Consiliului European care are loc în Belgia, la Castelul Alden-Biesen.

Nicuşor Dan a menţionat că România poartă discuţii şi cu alte state europene pe acest subiect şi a estimat că decizia va fi luată în cursul acestei săptămâni.

„Bineînţeles că stăm de vorbă, dar răspunsul îl dă România. (…) Totul e într-o dinamică, pentru că şi partea americană reconsideră, faţă de răspunsurile pe care le-au primit. Deci probabil că săptămâna asta o să luăm decizia „, a spus şeful statului.

Pe 8 februarie, preşedintele a anunţat că a primit invitaţia de a participa la prima reuniune a Consiliului pentru Pace. „Aşa cum am mai spus-o, România salută eforturile Administraţiei SUA de promovare a păcii „, a transmis atunci Nicuşor Dan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, după primirea invitaţiei, România a iniţiat discuţii cu Statele Unite pentru a clarifica compatibilitatea Cartei Consiliului cu angajamentele internaţionale deja asumate.

Sursa: Agerpres

Sursa: https://observatorconstanta.ro/2026/02/16/nicusor-dan-anunta-ca-va-participa-saptamana-aceasta-la-washington-la-prima-reuniune-a-consiliului-pacii/

Ultimă oră

Același autor