Sursa foto: . Biserica Sfântul Nicolae „Dintr-o Zi” din București este monument istoric
„Dicționarul” pătrunde de această dată tainele unei bazilici de mare valoare culturală, zidită din temelii de Doamna Maria Brâncoveanu la începutul secolului al XVIII-lea. E vorba, ați ghicit, de biserica Sfântul Nicolae „Dintr-o Zi”.
Etnologul Gheorghiță Ciocioi deschide sesiunea: „E pomenită încă din 1665. Mahalaua îi purta și ea numele pe atunci: Dintr-o zi… A fost mai întâi o biserică de lemn. Asemenea celor dintâi locașuri ale Antimului, ori Doamnei. Zidită din temelii, la 1702, de Doamna Maria Brâncoveanu, soția Domnului Martir al Țării Românești. Ctitora îi va păstra numele anterior – Dintr-o Zi. Și hramul: Sfântul Nicolae. De ce, totuși, Dintr-o Zi (Dintru o/una dni/di)? În urmă cu puțin peste un veac, în perioada romantică a căutării originii numirilor unor locuri și sate, s-a socotit că biserica ar fi fost ridicată și târnosită într-o singură zi”.
Biserica de un an
Dar? „Fără vreun temei, desigur – doar slujba târnosirii ar fi durat ceasuri bune. Se credea că ar fi fost ușor de construit, recurgându-se la cronica lui Radu Greceanu, care consemna că nu era vorba de un locaș prea mare. Numai că, scriind cronica lui Brâncoveanu, lauda noii bisericii a Doamnei Maria trecea în prim-planul scriiturii, cronicarul neînsemnând deloc date despre această legendă recentă. O a doua presupunere legată de numirea bisericii Dintr-o Zi : ar fi fost înălțată într-un an, fiind sfințită în aceeași zi în care s-au început lucrările. Pentru o biserică de lemn, deloc mare, o perioadă destul de întinsă, putând fi numită în popor, altfel, și biserica de un an , nu doar târnosită în aceeași zi…”.
Minuni, dorințe împlinite, tămăduiri
În completare: „Cum nu există nici un fel de informații în legătură cu vreun rămășag boieresc despre înălțarea și sfințirea bisericii în câteva ceasuri ale unei zile, ori care să confirme presupunerea ulterioară a sfințirii la același praznic, dar în anul următor, fără doar și poate, biserica trebuie să ascundă o taină. Cel puțin pentru credincioșii zilelor noastre… Și, da, biserica Dintr-o Zi era una cu o faimă aparte în cetate, fiind socotită una în care se făceau minuni, se împlineau dorințe și aveau loc tămăduiri. Tot așa cum biserica Icoanei, de pildă, e/era renumită prin icoana sa făcătoare de minuni, să spunem”.
Prima zi a fiecărei luni
Tot aici: „Exista însă credința că aceste împliniri ale rugilor se petreceau într-o anume zi la această biserică (și poate că exemplul bisericii Sfântul Anton/ie , unde credincioșii vin puhoi în fiecare zi de marți, nu e cel mai potrivit aici). Mai precis, la biserica Sfântul Nicolae, credincioșii veneau să se roage fierbinte, convinși că vor primi ajutor, în prima zi a fiecărei luni. Astfel, biserica celei dintâi zile /la care se mergea și se primea izbândă și ajutor de Sus întru una zi/dni va ajunge să capete un nume: Dintru o/una zi. În slava veche, ednodnevna țărkva . Exact cu acest înțeles… De unde totuși obiceiul rugăciunii întru/dintru una zi ? Oare de la faptul că în cea dintâi zi a lunii în sfintele locașuri se făcea agheasmă – tămăduitoare, sfințitoare și de folos credincioșilor? O biserică în care preoții erau socotiți cu mai mult har ? Unde chiar se petreceau minuni vădite?”.
Visul unei fetițe
Pe firul misterului: „De amintit și de o tradiție larg răspândită în Balcani, dar și la noi; în unele locuri, mai ales la sud de Dunăre, mai e întâlnită și astăzi: dacă în prima zi a lunii cineva deschide în zori de zi ușa bisericii cu cheia dată de preot ori țârcomnic și se roagă la o anume icoană (de obicei, cea de hram) ruga îi va fi îndeplinită negreșit. Temeiul obiceiului oficial, dincolo de tradițiile populare? Constantinopolul… Biserica Dintr-o Zi există și astăzi acolo. E una veche, cu icoane ce au mai bine de trei veacuri, istoria ei fiind învăluită în legendă… Se spune că o fetiță a avut un vis în care i s-a arătat Maica Domnului. I-a indicat un anume loc într-o curte, pe care fusese cândva o biserică, din care ţâşnea agheasmă. Născătoarea de Dumnezeu i-a poruncit să fie înălțată acolo o biserică. A doua zi, fata a împărtășit visul tatălui ei și au aflat apa tămăduitoare. Tatăl fetei va înălța o biserică în care până astăzi, în cea dintâi zi a lunii, creștinii și musulmanii vin să se roage și să ia agheasmă, socotind că locașul are un mare har în această zi”.
Tradiție pierdută (ce-ar putea fi reînviată)
Mai mult: „Există mai ales obiceiul de a cumpăra o cheiță (cu o cruce gravată la mâner) cu care se merge la o icoană din biserică, iar aceasta este deschisă simbolic – după rugăciune. Dacă ruga se împlinește, după o vreme, cheia e returnată la pangar . Se vine atunci cu dulciuri și se împart ele drept mulțumire sutelor de pelerini care așteaptă la rând să se roage și să ia agheasmă. Biserica Panaghiei din Vefa Meydan e știută în Istanbul de veacuri sub acest nume: Biserica Dintr-o/una Zi, Biserica primei zile (din lună). În turcește, Ayın Biri Kilisesi – Kάθε πρώτη του μήνα – a (rugăciunii) fiecărei întâi (zile) a lunii, în limba greacă. Pentru bulgari, care organizează excursii/pelerinaje la fiecare început de lună aici, este: Părvoto cislo țărkvata (Biserica zilei de întâi), dar mai ales Ednodneva țărkva – Biserica dintr-o/una zi. O tradiție care s-a pierdut la biserica Dintr-o Zi din București. Cum agheasmă se face la fiecare început de lună, iar Sfântul Nicolae îi așteaptă mereu pe credincioși la icoana sa făcătoare de minuni de aici, ea ar putea fi reînviată. Ținându-se seama de adevăratul sens al numelui vestitei biserici”.
Care era numele dat de otomani românilor până în 1859
Curiozitatea din titlu e stinsă tot de distinsul etnolog Gheorghiță Ciocioi: „Românii au purtat un nume provenit în turcește din arabă. L-am folosit și noi, nu doar turcii (în documentele oficiale cu Poarta, dar nu numai). Astăzi, uitat aproape definitiv”. Pe scurt, cum i-au numit cel mai des otomanii pe români: „Pentru osmanlâi, eram Memleketeyn. În tălmăcire: Două țări . Era vorba de Muntenia și Moldova. După unire, nucleul viitorului stat România. Pe Bosfor, se vorbea despre Memleketeyn ca de despre o singură țară, purtând acest nume. Deși numită Două țări ”. Captivant!
Scris în condici
„Memleket (în turcă) înseamnă țară, regat, pământ, patrie. În arabă, mamlakat are același înțeles. Din verbul malaka – a fi stăpânit/ă de, a aparține. Memleketeyn erau două țări stăpânite de români, în care otomanii nu se amestecau în privința legiuirilor pământului, religiei etc., mărginindu-se la tribut”, remarca etnologul. Mai departe: „Multe dintre condicile de la noi preferau să însemneze numele turcesc atunci când venea vorba despre țară, patrie: Boierii memlechetului cer să sărute picioarele măriei sale (Gheorgachi, Condică de obiceiuri, 1762). Memleketeyn ( Două țări ), nume consacrat vreme de veacuri cu referire la Muntenia și Moldova, mai este folosit astăzi doar atunci când turcii amintesc, în treacăt, de Marea Britanie și Irlanda de Nord. Ca de un tot ”.
„Biserica Dintr-o Zi e pomenită încă din 1665. Mahalaua îi purta și ea numele pe atunci… A fost mai întâi o biserică de lemn, zidită apoi din temelii de Doamna Maria Brâncoveanu ”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Biserica Dintr-o Zi era una cu o faimă aparte în cetate, fiind socotită una în care se făceau minuni, se împlineau dorințe și aveau loc tămăduiri ”, Gheorghiță Ciocioi
„La biserica Sfântul Nicolae, credincioșii veneau să se roage, convinși că vor primi ajutor, în prima zi a fiecărei luni. Astfel, biserica celei dintâi zile/la care se mergea și se primea izbândă și ajutor de Sus întru una zi/dni va ajunge să capete un nume: Dintru o/una zi ”, Gheorghiță Ciocioi
„Pentru osmanlâi, eram Memleketeyn. În tălmăcire: Două țări. Era vorba de Muntenia și Moldova ”, Gheorghiță Ciocioi
„ Memleketeyn (Două țări), nume consacrat vreme de veacuri cu referire la Muntenia și Moldova, mai este folosit astăzi doar atunci când turcii amintesc, în treacăt, de Marea Britanie și Irlanda de Nord. Ca de un tot ”, Gheorghiță Ciocioi.
Sursa: https://jurnalul.ro/cultura/carte/mistere-lingvistice-ale-bucurestiului-995180.html