2 C
București
26 decembrie, 2024

Ministrul de Interne şi ambasadoarea SUA la București au discutat despre includerea României în Programul Visa Waiver

Includerea României în Programul Visa Waiver s-a aflat pe agenda discuţiilor dintre ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Ann Kavalec.

„Colegii din Ministerul Afacerilor Interne au muncit foarte mult pentru realizarea măsurilor tehnice necesare pentru programul Visa Waiver şi colaborarea cu autorităţile SUA a fost excelentă, deschizând calea încheierii cu succes şi a dosarului Visa Waiver. Discuţiile de astăzi cu ambasadoarea SUA au confirmat această muncă importantă a MAI, buna colaborare cu autorităţile americane şi progresele înregistrate în dosarul Visa Waiver, pe care sperăm să îl încheiem cu succes în curând”, a declarat Cătălin Predoiu, potrivit unui comunicat al MAI.

Ministrul a precizat că MAI a livrat în grafic şi în acest dosar.

„De asemenea, doresc să mulţumesc şi colegilor din MAE şi ministrului de externe Odobescu pentru colaborarea în acest dosar”, a mai spus Predoiu.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/ministrul-de-interne-si-ambasadoarea-sua-la-bucuresti-au-discutat-despre-includerea-romaniei-in-programul-visa-waiver-3031955

Ultimă oră

Același autor