6.8 C
București
15 noiembrie, 2024

Ministrul de Externe din Ucraina susţine „pacea prin forţă” într-un mesaj către Marco Rubio

Ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, a declarat că speră că Marco Rubio, nominalizat la funcţia de secretar de stat al SUA, va urma o politică de „pace prin forţă” pentru războiul din Ucraina.

Noua administraţie va ajunge la Casa Alba în luna ianuarie.

Sursa foto: Andreea Alexandru / Mediafax Foto

Mesajul a fost trimis pe platforma X. „Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună, să aprofundăm parteneriatul strategic reciproc avantajos dintre Ucraina şi SUA şi să promovăm pacea prin forţă în Ucraina şi în întreaga lume”, a spus Andrii Sybiha, potrivit Sky News.

La începutul acestui an, Rubio a fost unul dintre cei 15 senatori republicani care au votat împotriva unui pachet de ajutor militar de 95 de miliarde de dolari pentru sprijinirea Ucrainei. Pachetul a fost adoptat în cele din urmă în luna aprilie.

În interviurile recente, Rubio a spus că Ucraina trebuie să caute un acord negociat cu Rusia în loc să se concentreze pe recâştigarea teritoriului ocupat de ruşi. „Nu sunt de partea Rusiei, dar, din păcate, realitatea arată că războiul din Ucraina se va încheia printr-un acord negociat”, a spus Rubio în septembrie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

astăzi, 11:11

astăzi, 10:58

astăzi, 10:47

astăzi, 09:31

ieri, 18:24

astăzi, 07:22

astăzi, 07:15

astăzi, 07:14

Sursa: https://www.mediafax.ro/externe/ministrul-de-externe-din-ucraina-sustine-pacea-prin-forta-intr-un-mesaj-catre-marco-rubio-22557242

Ultimă oră

Același autor