Guvernul a adoptat, la inițiativa Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale.Modificarea legislativă vizează sporirea nivelului de protecție de care beneficiază salariații în situația în care angajatorii intră în insolvență sau în procedura concordatului preventiv.
„Pentru mine, este esențial ca oamenii să știe că munca lor este protejată, chiar și în momentele cele mai dificile pentru angajator. Nimeni nu trebuie să rămână fără veniturile pe care le-a câștigat prin muncă cinstită. Prin această ordonanță, întărim protecția salariaților și le oferim siguranța că statul este de partea lor, inclusiv atunci când companiile trec prin dificultăți. Vorbim despre mii de oameni, peste 5.000 de angajați de la companii precum Damen Mangalia, Liberty Galați sau Romaero București, pentru care acest sprijin poate face diferența între incertitudine și siguranță. Este o măsură de responsabilitate și de respect față de cei care muncesc și față de comunitățile care depind de aceste locuri de muncă”, a declarat ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre–Florin Manole.