Scandalul pe energia pe cărbune capătă o nouă turnură, după ce Ministerul Energiei transmite oficial că nu susține modificarea legii, în timp ce în Parlament se discută exact opusul. Miza: până la 1,8 miliarde de euro din PNRR.
Ministerul Energiei transmite oficial că nu susține modificarea legislației privind decarbonizarea sectorului energetic, în contextul dezbaterilor din Parlament legate de menținerea capacităților pe cărbune.
Potrivit unui document transmis Comisiei pentru politică economică, și semnat de secretarul de stat Casian Nițulescu, instituția precizează clar cănu susține, în acest moment, nicio inițiativă de modificare a cadrului actual stabilit prin OUG nr. 108/2022 .
Ce prevede OUG 108/2022 și de unde apare conflictul
OUG 108/2022 este actul normativ prin care România și-a asumat, prin PNRR, închiderea treptată a capacităților de producere a energiei pe cărbune, după un calendar stabilit împreună cu Comisia Europeană. Legea prevede eliminarea etapizată a acestor surse de energie și înlocuirea lor cu alternative, însă orice modificare a acestui plan, fără acordul Bruxelles-ului, poate fi considerată o abatere de la angajamentele asumate. De aici apare și conflictul: în timp ce unele inițiative politice propun amânarea închiderii cărbunelui până la apariția unor alternative, Ministerul Energiei avertizează că schimbarea regulilor poate duce la pierderea unor sume importante din PNRR.
Poziția vine în plin conflict politic, după ce ministrul Radu Miruță a acuzat parlamentarii PSD că au preluat un proiect USR privind continuarea activității pe cărbune, pe care îl prezintă drept o soluție necesară pentru sistemul energetic.
vezidetaii.
În același timp însă, Ministerul Energiei avertizează că modificarea legislației fără acordul Comisiei Europene poate avea consecințe grave.
România riscă pierderi de până la 1,8 miliarde de euro , în cazul declanșării clauzei de ireversibilitate a reformelor asumate prin PNRR.
Documentul trimis Parlamentului subliniază că reforma este încă în evaluare la nivel european și că orice intervenție legislativă înainte de finalizarea acestui proces poate afecta relația cu Comisia Europeană și implementarea investițiilor.
Astfel, apare o contradicție clară între discursul politic din Parlament și poziția oficială a Guvernului. În timp ce inițiativele legislative vizează încetinirea închiderii capacităților pe cărbune, Ministerul Energiei avertizează că tocmai aceste modificări pot bloca finanțări importante pentru România.
sursă foto: Financial Intelligence