Cristian Constantinescu are 27 de ani. Tânărul s-a întors din străinătate, în urmă cu aproximativ 3 ani, când a auzit că se fac angajări la Complexul Energetic Oltenia. Cristian Constantinescu a dorit să revină acasă și să-și formeze o familie. Tânărul așteaptă să vină pe lume primul său copil. Cristian Constantinescu se află, însă, printre cei 1476 de angajați încadrați pe perioadă determinată, care, de la 1 aprilie, vor fi trimiși acasă. Tânărul a făcut greva foamei în fața Ministerului Energiei și a fost în prima linie a protestelor, din ultimele zile, de la Târgu-Jiu. Cristian Constantinescu acuză guvernanții că tratează ”într-o batjocură totală” forța de muncă tânără din România și este nemulțumit că niciun lider politic din județ nu a venit să discute cu protestatarii.
“Speranțele noastre sunt că vom găsi o soluție și vom lupta până acele soluții vor fi puse pe masă. Vreau ca noi, tinerii, să arătăm că suntem luptători și nu cedăm și n-o să cedăm până nu vom câștiga această luptă. Suntem tratați cu o batjocură totală de politicienii noștri din acest județ, care n-au niciun interes față de noi, din câte vedem. Ieri, le-am făcut și o chemare să vină alături de noi, dar n-au venit. Suntem foarte nemulțumiți, pentru că ei trebuie să ne reprezinte. Cum ne reprezintă, dacă nu vin alături de noi? Ar fi venit lângă noi și ar fi găsit soluții împreună, pentru că soluții sunt. Există soluții, dar dumnealor nu vor să vină lângă noi să vorbească cu noi. Aceste decizii ar putea fi schimbate printr-un memorandum care ar putea să fie dat, dar vedem că nu se face nimic și nu este implicare deloc din partea nimănui. Am fost în greva foamei, mi-a venit rău, m-a luat salvarea, la București, și o să fac în continuare până încerc să salvăm acest județ, pentru că de toată economia județului se alege praful, dacă acest complex se închide. Am lucrat și-n țară, dar am fost plecat și-n străinătate, unde am lucrat ultima dată. Am venit din străinătate la Complexul Energetic Oltenia și, acum, ce să fac? Să plec iarăși departe în străinătate? Credeam că pot să-mi fac un viitor, aici, în județul meu, la locul meu natal, unde m-am născut, lângă familie, lângă apropiați, dar se pare că acești politicieni nu vor să ajute tinerii și vor decât să-i trimită sclavi în afară”, spune minerul.
“O să fiu nevoit să plec și să vin să mă văd cu familia o dată la șase luni”
Cristian Constantinescu a sperat că, până la urmă, va fi angajat pe perioadă nedeterminată în Complexul Energetic Oltenia. Tânărul afirmă, acum, că dacă va rămâne fără loc de muncă, va fi nevoit să plece, din nou, în străinătate, pentru că nu are alte alternative în județul Gorj.
“De la 1 aprilie, o altă soluție decât să-mi caut un alt loc de muncă în străinătate nu am, pentru că nu am ce să fac, aici, în județ. Unde să merg? Unde să mă angajez? Spuneți-mi dumneavoastră unde mă pot angaja în acest județ? Am familie, sunt căsătorit, aștept un copil. Cu ce pot să-mi întrețin soția și copilul? O să plec, o să fiu nevoit să plec și să vin să mă văd cu familia o dată la șase luni. Am avut și noi promisiunea că ne vor încadra pe perioadă nedeterminată, conform legii, la prelungirile succesive, am avut o dată trei luni, șase luni, o lună. Când am ajuns la 36 de luni, am avut speranța aceea că ni se va face permanent, pentru că așa era normal prin lege. Și ce ne-au făcut? Ne-au întrerupt o zi și ne-au reangajat. Și-au bătut joc de noi. Această situație mi-a lăsat un gust foarte amar și sunt dezamăgit de acești conducători ai țării, care doar știu să-și bată joc de tineretul din România și nu vin cu soluții și variante pentru ei, să-i ajute pe tineri să se dezvolte. Am fost la discuții, am fost înainte să mergem la greva foamei, la București, am fost cu domnul Trufelea și cu domnul Plăveți, care au zis că, momentan, ei nu au ce să facă altceva decât să respecte un plan de restructurare. Cred că niciodată în istoria mineritului un management al companiei nu a dat afară atâția oameni fără să le ofere soluții. Este singurul management care dă afară un număr așa mare de persoane. Răspunsurile din partea conducerii companiei mi s-au părut dezamăgitoare, pentru că ei trebuiau să găsească soluții, dar soluțiile nu le-au căutat. Gândiți-vă că am întrebat acolo: „Dumneavoastră cum stați și vă gândiți așa? V-ați gândit și dumneavoastră la o soluție de salvare?” Și am primit un răspuns prompt că „nu”. Am plecat dezamăgit de-acolo. Adică, cine trebuie, dacă nu gândește managementul ceva pentru salvare, cine să gândească? Să gândesc eu?”, a adăugat minerul.