Medicii de la Bacău au luptat contra cronometru pentru viața bebelușului rănit în accidentul de la Dulcești

Copilul în vârstă de 5 luni, ai cărui părinți au murit carbonizați în accidentul cumplit de la Dulcești, a fost transferat, în cursul nopții de 25 spre 26 martie, la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Unitatea medicală l-a stabilizat și l-a pregătit pentru transferul către București.

”La solicitarea UPU Roman, bebelușul a fost transferat de urgență pe Secția de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, ulterior fiind internat în Compartimentul ATI Pediatrie. În lipsa posibilității de transfer imediat către Iași, cazul a fost temporizat la Bacău, unde echipa medicală a asigurat toate îngrijirile necesare într-un context critic. Accidentul s-a produs într-o comună din județul Neamț și a fost urmat de un incendiu violent, în urma căruia și-au pierdut viața șoferul și mama copilului, aceasta încercând să îl protejeze.

La internare, pacientul prezenta politraumatism sever, arsuri de gradele II, III și IV pe suprafețe extinse ale corpului și traumatism cranio-cerebral cu contuzii hemoragice. Intervenția echipei medicale din cadrul SJU Bacău a fost promptă și complexă: intubare orotraheală, ventilație mecanică, sedare, echilibrare volemică, montarea de catetere și sonde, tratamentul arsurilor și intervenții chirurgicale de urgență.

Datorită profesionalismului și mobilizării rapide ale echipei – dr. Ceucă Daniela, medic specialist ATI, și dr. Buțiurcă Ovidiu, medic primar Chirurgie și Ortopedie Pediatrică – copilul a fost stabilizat hemodinamic, făcând posibil transferul în siguranță.

În ziua de 26 martie, la ora 09:20, pacientul a fost predat echipei medicale aeriene, sedat, intubat și ventilat mecanic, pentru transportul către Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București.

„Acest caz arată, încă o dată, că Spitalul Județean de Urgență Bacău este pregătit să intervină în cele mai dificile situații, atunci când fiecare minut face diferența între viață și moarte. Au fost ore în care fiecare secundă a contat. Am făcut tot ce era omenește posibil pentru ca acest copil să aibă o șansă. În astfel de momente, nu mai există oboseală sau limite — există doar lupta pentru viață. Echipele noastre medicale au demonstrat profesionalism, solidaritate și o dedicare extraordinară. Suntem alături de acest copil și sperăm ca efortul comun al tuturor celor implicați să îi ofere șansa la viața pe care o merită”, a declarat ec. Ion-Marius Savin, managerul SJU Bacău.

Sursa: https://ziarulatitudineadeneamt.ro/2026/03/27/medicii-de-la-bacau-au-luptat-contra-cronometru-pentru-viata-bebelusului-ranit-in-accidentul-de-la-dulcesti/

Ultimă oră

Același autor