Poet („Pajere”), prozator cu pecete („Craii de Curtea-Veche”), bastard cu guler alb (închipuit), fiu răzvrătit, frustrat, oportunist, fanfaron, Mateiu Caragiale a văzut lumina zilei ca rod al iubirii (neoficializate) dintre I.L. Caragiale și Maria Constantinescu.
Născut într-o zi de 25 martie (1885) la București,
s-a învârtit aproape toată viața, una scurtă de altfel (a dat ortu’ popii în 17 ianuarie 1936) în jurul obsesiei de a parveni, de a-și face o situație, de a se căftăni, de a-și depăși tatăl (celebru ieri, ca și astăzi). Nu excludea, ca soluție în goana după avere, nici asasinatul! N-a fost cazul. Singura victimă a impetuozității primului fiu al lui nenea Iancu a fost coana Marica Sion, fată bătrână cu ceva moșii la câmpie, care l-a lăsat pe năbădăiosul Mateiu să-și înfigă blazonul inventat în țărâna de la Fundulea. S-au păstrat nenumărate mărturii și amintiri despre bizarul Mateiu, dar poate cel mai elocvent document întru destrămarea misterelor ce încă învăluie personajul este propriul său jurnal intim, altul decât cel oficial.
Pantofi negri, pantofi acaju
Dar să slăbim tensiunea! Mateiu Caragiale a ținut, în paralel cu jurnalul obișnuit, și unul scris direct în limba franceză, o vizuină și totodată o formă de eliberare a celor mai intime gânduri. Zi de zi. Relevat în spațiul cultural, acest mic carnet ce acoperă perioada 1923-1935 a fost comentat în 2018, în „Caiete critice”, de istoricul literar Eugen Simion: „(…) Pe fila de titlu din 1923 este notat numele autorului (Mathieu J. Caragiale) urmat de numele soţiei, Marica. Deducem că, însurat, principele oriental, boierul de neam vechi, ultim Basaraba etc., de ani 38, şi-a găsit, în fine, un rost (i-a ieşit de data aceasta pontul) şi vrea să ţină o socoteală a gospodăriei (moşiei) şi a vieţii sale conjugale. Agenda porneşte însă, la 21 mai 1923, cu o notaţie frivolă: încalţ pentru prima oară pantofii negri. Comand o pereche acaju. Marica are 63 de ani (născută la 10/22.05.1860), tânărul ei soţ – pontagiul păgubos din perioada 1905-1908 -, are cu 25 de ani mai puţin. Peste o zi are deja sentimentul deşărtăciunii (zi deşartă) sau, oricum, nu-i o zi plină”.
Ceasuri, tabachere și decorații
Înainte: „La 25 mai schimbă verighetele, pe 31 îşi cumpără pantofii acaju, luni (18 iunie), la 10:30, are loc căsătoria civilă şi, în aceeaşi zi, slujba religioasă la Schitul Darvari, pe 1 iunie pleacă la Sibiu etc. Agenda este plină, în continuare, de mici evenimente gospodăreşti: a depus o declaraţie la percepţie, alta la bancă, a încasat 3000 lei de la Blank, vinde un ceas vechi şi încasează 1260 lei, vinde o tabacheră şi capătă 1900 lei, primeşte corecturile la Remember, aniversează zece ani de când i-a fost conferit Ordinul Sfânta Ana, clasa a doua. Mateiu Caragiale, obstinat de decoraţii, va sărbători, ca mari evenimente istorice, distincţii, mai mult, le caută, le solicită prin scrisori solemne, roagă pe Ion Pillat să intervină pe lângă ministru… Un întreg spectacol! Preţuirea pentru heraldică se traduce şi prin asemenea iubiri exagerate pentru simboluri”.
Partidul lui Goga, ce deziluzie!
„Când capătă Legiunea de onoare în grad de cavaler – nota regretatul critic literar – este o clipă divină în viaţa lui. Vanităţi de eu, ar zice G. Călinescu. Mateiu Caragiale le are în grad maxim şi, dacă nu se naşte cu ele, şi le creează şi le cultivă cu o obstinaţie pe care n-o mai întâlnim la niciun scriitor român. Sunt în agendă şi referinţe culturale, dar – cu foarte mici excepţii – referinţele nu privesc ideile, ci relaţiile practice ale veşnic solicitantului Mateiu Caragiale. Vede, de pildă, pe Goga şi se înscrie în Partidul Poporului, vizând un post în diplomaţie. Nu-l obţine şi, după o vreme, demisionează. Se înscrie în mai multe rânduri la Palat, dar nu se văd rezultatele. În pană (veşnică, de altfel) de bani, vinde un lanţ de aur. Îşi comandă un costum negru şi, după aceea, are o zi şi o noapte neagră (26 iulie 1924). Noroc că peste câteva zile poate aniversa al XI-lea an de când i-a fost conferită Medalia Bene-Merenti”.
Mușcat de un câine turbat
Imediat: „O consolare, pentru că, altminteri, viaţa lui Mateiu nu pare a se schimba din punct de vedere material prea mult. Sau nu încă. Probă că îşi vinde, în continuare, perlele şi solicită bani de la alţii. Marica îşi scrânteşte un picior şi faptul este înregistrat în această condică de gospodărie. La 24 decembrie 1924 termină spovedania lui Pantazi din Craii de Curtea-Veche, iar în martie acelaşi an întâlneşte pe canalia de soţie a lui Bogdan Piteşti, celebra Mica. Prin iunie 1925 este muşcat de un câine turbat şi face injecţii. Supărat că şi-a stricat bastonul de lemn de palmier în această confruntare. Interesat de testamentul Maricăi. Trimite regelui Remember şi este bucuros să afle de la Cella Delavrancea că regele ar fi spus despre el că este un mare talent. Nu uită de decoraţii şi nici de un loc în diplomaţie. Presiuni (l-am văzut pe Goga, va trebui să nu-l slăbesc; să fi minţit Pillat), insistenţe, reverii, decepţii. Cumpără Le latin mystique de Remy Gourmont şi operele postume ale lui Verhaeren, apoi două volume de Machiavelli şi Les chansons de Bilitis în traducerea lui Guizot”.
Un ac de cravată și 19 briliante
În vârtej: „Aflăm, în fine, date mai precise despre lecturile autorului Crailor. Tot de la Cella Delavrancea ia cunoştinţă de admiraţia ce i-o poartă numitul Barbu (Ion Barbu). Atât. Prin august 1926 termină spovedania lui Paşadia, iar în ianuarie 1927 are o treabă cu Barbilian (tatăl poetului) la Giurgiu. Treburi juridice privind titlurile de proprietate şi cam tot atunci îşi cumpără o pereche de pantofi negri, cu 1500 lei. Intervine, în martie 1927, o mică dramă: îşi pierde, noaptea, pe o ceaţă deasă, în estrada Bursei, sub ferestrele Băncii italiene frumosul ac de cravată în formă de potcoavă, împodobit cu 11 briliante. Alertă, chemat prefectura poliţiei, văzut comisar-şef… Promisiuni de recuperare. Nu ştim dacă frumosul ac de cravată a fost recuperat, deducem în schimb că, la 26 martie 1927, de ziua lui de naştere, când face 42 de ani, primeşte de la Elena Slătineanu un breloc de aur cu diamante, smaralde, safire, rubine, cu valori magice (iubire, credinţă, speranţă)”.
40 de ouă proaspete și o gâscă pentru ambasador
Pe îndelete: „Continuă să vândă lucruri din casă (Grigorescu, Bilitis), merge la Fundulea şi constată că însămânţările sunt întârziate (73 pogoane grâu, 60 pogoane orz), în ianuarie 1928 pleacă spre Italia pentru a-l întâlni pe Titulescu (în vederea unui post în diplomaţie – vechea marotă a lui Mateiu), întors acasă reîncepe să lucreze la Craii… La 26 mai 1928 îi dă lui Ion Barbu un exemplar din Remember, iar la 20 august se instalează cu Marica la Sionu. Moment solemn: stindardul verde-galben flutură deasupra conacului de la Sionu. Solicită autorizaţia pentru a-şi cumpăra o puşcă. Primeşte, în decembrie 1929, Legiunea de onoare (cavaler) şi oferă lui Francis Lebrun (ambasadorul Franţei?) 40 de ouă proaspete, apoi o gâscă”. Fabulos! Dar să revenim la jurnalul adnotat de Simion: „A terminat Craii de Curtea-veche şi începe Sub pecetea tainei. Mateiu Caragiale pare, în fine, că s-a aranjat. Moşia de la Fundulea produce ceva, arendaşul este suspect, proprietarul este, totuşi, mulţumit. Nu prea mult însă, din moment ce depune, în continuare, bunuri din casă la Muntele de pietate. Îşi desenează blazonul şi îşi determină deviza: Cave, age, tace”.
20 de garoafe stacojii pentru Elise
Intervine, în aprilie 1933, o problemă sentimentală: Elise Băicoianu. „Mathieu-Jean Caragiale se îndrăgosteşte şi, potrivit obiceiurilor lui senioriale, îi trimite 20 de garoafe stacojii. Se gândeşte la reforma vieţii lui şi constată că ea a dat deja rezultate bune, a atins un grad de desăvârşire. Trebuie s-o consolideze. Aşa că lansează alt strigăt de luptă: să-mi desăvârşesc descanalierea. Îşi face un program şi stabileşte o conduită de urmat. Conduita este bazată pe distincţie rece, dar nu indiferentă: să acţionez cu o extremă prudenţă în afaceri. De asemenea, în aceea cu care mi s-a complicat existenţa în ultima vreme. Dacă pot să-mi păstrez superioritatea, neconsimţind decât în anumite sacrificii materiale, rezultatul, oricare ar fi, pozitiv sau negativ, n-ar prezenta pentru mine nici o primejdie. Dacă nu, ar fi un dezastru. Totul depinde de metodă. Răceală de gheaţă, dar fără indiferenţă. Rămâne chestiunea Elisei”.
În afaceri, ca şi în amor
Și? „Află de dezgustătorile ei legături şi sentimentele sale scad considerabil. Se simte vexat (a fost nepoliticoasă) şi se gândeşte la răzbunări complicate dar ca un om rafinat. Feroce şi rafinat în acelaşi timp? Ezitări, strategii amoroase, schimbări de saluturi reci şi stânjenitoare, dileme. Mateiu nu s-a arătat niciodată până acum (cel puţin în documentele confesive) un pasionat necondiţionat în chestiuni de amor. Este mai de grabă rapid şi expeditiv, niciodată, repet, platonic, reveur, idealist. Nu evită comentariile cinice şi nu exclude – se vede din corespondenţa cu amicul Boişteanu – latura practică a ecuaţiei (pontul, dama coaptă, rentabilă). Acum în 1933, la 48 de ani, bărbat însurat, moşier mândru, ultimul principe oriental îşi raţionalizează sentimentele şi îşi chibzuieşte atitudinea. Îşi calculează şansele şi stabileşte mai multe căi de atac, nu elimină din discuţie dorinţa lui de descanaliere, nici afacerile. Spirit pragmatic, Basaraba aspiră la o vagă (acum) înfumurare estetică (pasiunea mea la o elementară dorinţă de posesiune). Primează, totuşi, politica realităţilor. Aşadar: luciditate maximă, control strict al pasiunilor, răceală tactică, prudenţă în toate. În afaceri, ca şi în amor”.
140 de ani s-au împlinit în 25 martie 2025 de la nașterea scriitorului Mateiu Caragiale.
20 de garoafe roșii expedia de regulă Mateiu Caragiale unei femei de care se înamora.
„Mai apărea uneori (la Capșa), fără a lua loc la masă, ci aruncând doar o privire distantă, și Matei I. Caragiale, îmbrăcat în haine bine croite, însă lustruite și cam roase de timp și care purta o pălărie tare denumită melon, soioasă de prea multă purtare”, Krikor H. Zambaccian, colecționar și critic de artă
„Mateiu nu s-a arătat niciodată până acum (cel puţin în documentele confesive) un pasionat necondiţionat în chestiuni de amor”, Eugen Simion, critic literar
1916 este anul în care Mateiu Caragiale a început să lucreze la romanul Craii de Curtea-Veche. L-a finalizat 12 ani mai târziu.
Sursa: https://jurnalul.ro/cultura/mateiu-caragiale-prozator-ceas-scrisori-cavaler-993962.html