Echipa națională de baschet feminin a încheiat și a doua fereastră de meciuri pentru calificările la „europene” și în curând revin în prim plan meciurile decisive pentru titlul de campioană. Cele mai bune echipe se vor înfrunta în semifinalele Ligii Naționale de Baschet Feminin, după programul Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – CSM Târgoviște și Rapid – FCC UAV Arad, cu covăsnencele și bucureștencele urmând să joace două meciuri pe teren propriu și doar unul în deplasare, dacă va fi cazul.
Marcel Urban: „Nu mergem ca mielul la tăiere, vom lupta până la ultima fărâmă de energie”
Pentru arădence misiunea se anunță una extrem de grea, dacă nu imposibilă. Nu mai departe de în urmă cu aproape o lună, în finala Cupei României, giuleștencele au trecut, pe neutrul de la Sighetu Marmației, cu 81-52 de elevele Tatianei Gallova și e greu de crezut că tot acest ecart va fi cumva recuperat de „galben-albastre”. Cu atât mai mult cu cât, se pare, Rapidul a mai transferat o jucătoare, o americancă, obiectivul formației pregătite de Alexandru Olteanu fiind clar titlul de camăpioană.„Știm că vom lupta împotriva tuturor pronosticurilor, nici un specialist nu ne dă vreo șansă, dar ne place acest statut. Stafful tehnic și fetele sunt montate, au orgoliu, caracter și valoarea sportivă să facă față unui duel cu o formație ce are un buget infinit mai mare decât al nostru. Acum, după ultimul transfer, dar cred că și înainte, vor avea jucătoare care nu pot fi trecute pe foaie, atât e de mare lotul lor. Eu zic că în primul meci al finalei se joacă aproape totul și dacă prindem acea zi bună, putem să venim în fața publicului nostru minunat cu 1-0 și deja șansele noastre ar fi altele. Sunt optimist, dar așa am fost mereu, mai ales când am încredere în echipa noastră. Nu mergem ca mielul la tăiere, vom lupta până la ultima fărâmă de energie. Iar pentru noi oricum nu va fi o catastrofă dacă vom merge în finala mică, în schimb, pentru Rapid, sezonul va fi falimentar dacă nu vor juca pentru trofeu” , a precizat Marcel Urban, președintele FCC UAV Arad.
„Nu vrem să intrăm în imposibilitate de plată, pentru bunul mers și liniștea echipei”
O altă problemă ar fi legată și de faptul că celelalte două echipe din „careul de ași” s-au întărit chiar înainte de finalul perioadei de transferuri, de pe data de 28 februarie. Sepsi a luat-o de la Cluj pe americanca Lauryn Jaden Morris, iar CSM Târgoviște a repatriat-o pe pivotul naționalei, Anamaria Vîrjoghe, dar a mai transferat și o jucătoare italiancă. În schimb, FCC UAV Arad a încercat până în ultima secundă să o ia pe Ioana David, conducătorul de joc al Clujului, dar nu a reușit. „În primul rând, Sepsi s-a mișcat cu bani serioși să ia pivotul american de la Cluj, iar Universitatea risca să nu mai aibă jucătoare în sferturi dacă ne-ar fi dat-o nouă și pe David. Pentru noi lucrurile sunt clare și așa au fost mereu. Nu vrem să intrăm în imposibilitate de plată ca alte echipe, să acumulăm datorii și să ne compromitem credibilitatea. Mai ales în aceste vremuri grele, preferăm să ne respectăm contractele semnate, să achităm toate taxele aferente la stat, pentru bunul mers și liniștea echipei. Stim că lotul e incomplet în lupta la titlu, căci Rupnik sau Redmond sunt jucătoare pe poziția 2 și-și reduc eficiența jucând pe 1, dar asta e situația după ce Mihaela Panait a ales să joace în America” , a mai punctat Urban.
Semifinala dintre Rapid și FCC UAV Arad începe miercuri, 25 martie, la București. Partida începe la ora 19,30, aceeași destinată și duelului cu numărul doi de la Arad, de luni, 30 martie. Ambele partide sunt transmise în direct de TVR Sport. Dacă scorul primelor două întâlniri e 1-1, confruntarea decisivă se va disputa vineri, 3 aprilie, în capitală.
FOTO: Lóránt Krisztián Bordás și FCC UAV Arad (facebook)