12.8 C
București
25 aprilie, 2024

Mama fetiței găsită moartă în lada de la pat, preluată de mascați de la Vama Nădlac. Femeia este AUDIATĂ la Serviciul Omoruri

Publicat: 09/06/2023, 09:49

Mama fetei de 12 ani, al cărei cadavru a fost găsit în lada unei canapele, într-un apartament din Sectorul 4, a ajuns în țară noaptea trecută şi este audiată vineri la Serviciul Omoruri din Capitală. Aceasta a trecut de la suspectă la martor în dosar, deși inițial a fost reținută de autoritățile din Spania. Principalul suspect în acest dosar este însă concubinul femeii, care are pe numele său un mandat de arestare în lipsă.

Femeia a recunoscut inițial polițiștilor spanioli că știa că fiica sa este moartă, însă ulterior și-a schimbat declarația. Simona Monica Iftimovici, mama fetiței omorâte, susține că nu are nicio implicare în uciderea fiicei sale și că vinovat ar fi concubinul său.

Preluată de mascați din Vama Nădlac

Potrivit surselor Gândul, femeia a fost repatriată din Spania, joi seara intrând în țară cu autocarul, pe la Vama Nădlac, de unde a fost preluată de mascați și adusă la București, pentru audieri. Nu este pentru prima dată când aceasta dă declarații în fața polițiștilor români, dar, în urmă cu câteva zile, a făcut asta prin sistemul video.

Reamintim că fetița în vârstă de 12 ani găsită, moartă într-un apartament din Sectorul 4, băgată într-un sac din plastic și ascunsă în lada unui pat vechi, fusese dată dispărută de către tată încă de la începutul lunii mai. Copila plecase să petreacă Paștele cu mama și concubinul acesteia.

”Luni seara am auzit că au găsit-o moartă la mine în pat. De aia am venit acasă, că sunt nevinovată”, a declarat femeia la sosirea în ţară.

Ea a susţinut că este nevinovată şi că nu are nicio legătură cu moartea copilei. Întrebată dacă crede că persoana care i-a făcut ceva răi fetiţei este concubinul său, femeia a răspuns afirmativ.

Mai mult, aceasta a relatat că ultima oară când a fost la muncă, bărbatul a rămas singur cu fetiţa, spunând că o duce acasă, însă bagajele copilului au rămas în locuinţă.

Un șiret înfășurat în jurul gâtului fetiței și un dosar de crimă complex

Legiștii care au făcut necropsia fetiței în vârstă de 12 ani, din București, ucisă și ascunsă în lada patului, au descoperit că aceasta avea un șiret înfășurat în jurul gâtului, care din cauza stării de degradare a cadavrului, nu a fost observat de la început. În același timp, mama fetei a dat declarații contradictorii și riscă să fie arestată în baza unui mandat european.

Medicul care a făcut necropsia Anei Maria a descoperit că aceasta

pe care criminalul l-a lăsat acolo, strâns legat.

Surse judiciare au afirmat, pentru Gândul , că gestul ucigașului, care a renunțat să dezlege și să ia cu el șiretul respectiv, este des întâlnit în cazurile de omor prin strangulare. În plus, indică faptul că autorul nu a premeditat fapta cu mult timp înainte și, drept urmare, a fost puternic bulversat de gravitatea faptei comise.

Părinții fetiței erau despărțiți și stabiliseră, de comun acord, să împartă custodia

Totodată, Simona Monica Iftimovici, mama fetiței omorâte, a dat două declarații contradictorii. Inițial, aceasta a afirmat în fața autorităților spaniole că știa despre comiterea crimei, care ar fi fost săvârșită de iubitul ei, înainte ca ea sa plece din țară, însă nu l-a denunțat pentru ca îl iubea.

Potrivit unor surse judiciare, părinții fetiței erau despărțiți de mai multă vreme și stabiliseră, de comun acord, să împartă custodia. Sursele citate au afirmat că fata pleca des de acasă și mergea la mamă, unde rămânea perioade mai lungi de timp.

Tatăl a mărturisit în fața anchetatorilor că ultima dată și-a văzut copilul înainte de Paște, când a plecat din nou la mamă. Apoi ar fi spus că îi este greu să mai ia legătura cu el, în condițiile în care și-ar fi spart telefonul, după care, timp de aproximativ două săptămâni, nu ar mai fi dat niciun semn de viață.

În aceste condiții, la începutul lunii mai, bărbatul a mers la Poliția Sectorului 5 și a anunțat dispariția copilului. Sursele citate au precizat că acesta nu a putut să spună unde locuiește mama fetiței, nici ce număr de telefon are femeia și nici cum se numește concubinul ei. În consecință, dosarul a rămas blocat.

CITEȘTE ȘI:

Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații,

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Actualitate –

09 Jun, 10:53

Știri –

09 Jun, 10:22

Cultură –

09 Jun, 10:11

Ultima oră

09 Jun, 10:04

Sport –

09 Jun, 10:00

Știri externe –

09 Jun, 09:44

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/mama-fetitei-gasite-moarte-in-lada-de-la-pat-preluata-de-mascati-de-la-vama-nadlac-femeia-este-audiata-la-serviciul-omoruri-19993475

Ultimă oră

Același autor