Tânărul de 24 de ani din comuna Polovragi, rănit grav după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe care îl conducea, a fost transferat de urgență la un spital din București, după ce starea sa de sănătate a impus investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
Între timp, cazul a stârnit un val de emoție pe rețelele de socializare, unde prietenii și apropiații au început să transmită mesaje de susținere și rugăciuni pentru recuperarea sa.
Pe pagina personală a tânărului, cunoscut în comunitate, au apărut mesaje în care apropiații spun ca se roagă pentru recuperarea sa: „Să ne rugăm pentru Marius, acum are nevoie de noi mai mult ca oricând.”
Reamintim că tânărul a fost rănit după ce a pierdut controlul ATV-ului pe o stradă din Polovragi, vehiculul răsturnându-se pe carosabil. Polițiștii au deschis un dosar penal, întrucât acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În prezent, Marius se află sub supravegherea medicilor din capitală.
sursă foto: Facebook.com