„Luna plantării arborilor” 2026 a fost deschisă la Bucșani, în prezența directorului general RNP Romsilva și a noului șef al Direcției Silvice Dâmbovița

Astăzi – 17 martie 2026, a fost deschisă oficial tradiționala manifestare silvico-cultural-educativă, „Luna plantării arborilor”, eveniment organizat de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, care se întinde pe parcursul unei luni întregi, perioadă în care reprezentanții societății civile, elevi, studenți și angajați ai unor structuri private și de stat sunt invitați, coordonați și îndrumați de specialiștii silvici în activitatea de plantare a puieților de diferite specii de arbori, în amenajamentele speciale din perimetrele cu destinație forestieră administrate prin ocoale de Direcțiile Silvice Județene. Un asemenea șantier a fost deschis astăzi, în Dâmbovița, pe teritoriul Ocolului Silvic Bucșani, în UP Neagra. Este vorba de o suprafață de 2,1 ha căreia i-au fost alocați un număr de 10.500 de puieți, respectiv 8.400 din specia stejar și 2.100 frasin. La activitatea de plantare a participat, alături de slujitorii pădurii, și un grup de elevi de la Școala Gimnazială din Bucșani.

Evenimentul de astăzi a înregistrat și alte trei noutăți cu valoare de știre. Direcția Silvică Dâmbovița va deveni unitate regională, care va avea înglobată în structură și Direcția Silvică Giurgiu. Directorul Petre Marin s-a pensionat. În locul acestuia a fost numit în funcția de conducere ing. Adrian George Bîlcan, până în prezent șef al Ocolului Silvic Sturzeni. Și ultima informație importantă, la deschiderea Lunii Pădurii în Dâmbovița a fost prezent, alături de întrega echipă de conducere a Direcției, Jean Vișan – directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva.

Cuvântul de deschidere pe șantierul de la Neagra l-a avut directorul Adrian George Bîlcan, care a mulțumit șefului RNP pentru faptul că a ales să vină în Dâmbovița, la deschiderea activităților civico-lucrative „Luna plantării arborilor”, un simbol pentru tot ceea ce înseamnă iubirea, respectul față de natură, de mediul ambiant, pentru protejarea aurului verde românesc.

Pădurea, a spus directorul Direcției Silvice Dâmbovița, Adrian George Bîlcan, nu reprezintă doar o resursă economică de bază, ci și o responsabilitate pentru noi toți, să o protejăm, să o dezvoltăm și să o păstrăm și pentru generațiile viitoare. Silvicultorii, a mai punctat inginerul Adrian George Bîlcan, au datoria de a duce mai departe această tradiție de a proteja și conserva pădurile românești, un patrimoniu inestimabil de care dispune țara noastră.

Directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor, Jean Vișan, s-a bucurat la vederea copiilor care au venit pregătiți pentru a planta arbori. Este o sărbătoare pentru silvicultorii. A mai spus acesta că „Ziua plantării arborilor” este un eveniment cu tradiție, păstrat de pe vremea unuia dintre ctitorii învățământului românesc, profesorul Spiru Haret. Regia Națională a Pădurilor a preluat această ștafetă și o duce mai departe, cu cinste, respect, pasiune și dăruire întru protejarea aurului verde românesc.

În acest an, a spus directorul Vișan, RNP Romsilva și-a propus să planteze cu arbori din diferite specii o suprafață de 9.500 de hectare fond forestier. Vor fi plantați circa 26 milioane de puieți produși în pepinierele gestionate de Romsilva. În această primăvară a mai adăugat Jean Vișan, vor intra în procesul de regenerare 7.100 hectare, din care regenerări artificiale – 2.500 hectare. Se vor folosi 22 de milioane de puieți de arbori.

În ultimii 6 ani, Regia Națională a Pădurilor, prin unitățile subordonate, a plantat peste 150 de milioane de puieți forestieri. La un calcul făcut de directorul general Romsilva, însemnă cam 8 arbori pe cap de locuitor. Este vorba de peste 80.000 de hectare, undeva de patru ori suprafața Capitalei României, București.

Directorul general Romsilva a profitat de această ocazie pentru a felicita și pentru a mulțumi tuturor silvicultorilor care își desfășoară activitatea în cadrul unităților subordonate și i-a îndemnat să ducă mai departe, cu cinste, această tradiție.

După alocuțiunea directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor, Jean Vișan, a urmat o expunere strict profesională făcută de inginerului Adina Prodan, despre șantierul de împădurire deschis, specii care urmează să fie plantate, suprafață și tehnologia aferentă. A mai spus Adina Prodan că „Luna plantării arborilor” este unul dintre cele mai importante evenimente silviculturale și ecologice, cu un pronunțat caracter educativ. „Luna plantării arborilor” este sărbătoarea reînvierii naturii. În tot acest interval de timp, pe fondul forestier administrat de Direcția Silvică Dâmbovița se desfășoară acțiuni de plantare puieți, de educație forestieră, de igienizare a fondului forestier, întreținere etc. A mai precizat inginerul Adina Prodan că, la nivelul Direcției Silvice Dâmbovița, pentru anul 2026 este prevăzută regenerarea naturală a 66 de hectare, plus 24 de hectare regenerări artificiale. În această primăvară, se vor regenera natural 44 de hectare și prin plantare 19 hectare.

A urmat la cuvânt șeful Ocolului Silvic Bucșani, ing. Laurențiu Stroe, care a făcut o prezentare a fondului forestier pe care îl administrează, respectiv 4.000 de hectare, din care 3.800 de hectare păduri proprietate a statului și 200 de hectare – suprafețe în patrimoniul privat, la care se adaugă două fonduri de vânătoare, Neagra și Finta. De asemenea, renumita Rezervație de zimbri Neagra, care se întinde pe o suprafață de 162 hectare, cea mai mare din țară, unde sunt întreținuți circa 35-40 de zimbri, se află tot în întreținerea Ocolului Silvic Bucșani.

La finalul sesiunii de alocuțiuni, înainte de a se purcede la treabă, a luat cuvântul și inginerul Petre Marin, până de curând directorul Direcției Silvice Dâmbovița, trecut acum în rândul pensionarilor. Acesta a fost plăcut surprins de faptul că la deschiderea „Lunii plantării arborilor”, pe șantierul din Dâmbovița, a participat însuși directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor. Ce-i drept, de multă vreme, vârfurile Romsilva nu au mai descins în Dâmbovița, ceea ce înseamnă un început stimulator și promițător pentru noul director Adrian George Bîlcan. Petre Marin a avut și un soi de destăinuire, despre menirea de silvicultor, despre problematica știută și neștiută a acestei meserii, sacrificii, eforturi, dăruire. Petre Marin a insistat pe a nu se mai face confuzii între pădurile administrate de Direcțiile Silvice, unități ale statului, și fondul forestier administrat de entități private. A dezvăluit Petre Marin că, pe teritoriul județului Dâmbovița, încă mai sunt peste 16.000 de hectare de păduri care nu se află sub nicio formă de administrare, iar ceea ce se întâmplă negativ în acele suprafețe, tăieri ilegale, dezordine, este de multe ori contorizat, ca imagine negativă, în detrimentul ocoalelor silvice de stat. A ținut să menționeze fostul director al Direcției Silvice Dâmbovița că, în fondul forestier privat sau în cele de care nu răspunde nimeni, se taie la ras și nu există deloc lucrări de regenerare. Silvicultorii, a mai menționat Petre Marin, au fost și sunt în permanență atacați, împroșcați cu noroi de indivizi care nu au habar de activitatea pe care slujitorii pădurii o desfășoară, câte eforturi se depun pentru a se menține viguros, nealterat, fondul forestier pe care statul îl administrează.

Sursa: https://incomod-media.ro/2026/03/17/luna-plantarii-arborilor-2026-a-fost-deschisa-la-bucsani-in-prezenta-directorului-general-rnp-romsilva-si-a-noului-sef-al-directiei-silvice-dambovita/

Ultimă oră

Același autor