0 C
București
19 martie, 2025

Ladislau Boloni, premiul special Legenda Sportului la Gala Sportului Românesc: Niciodată stima nu a fost atât de adâncă precum cea de acasă

18 martie 2025, 20:52

Tehnicianul Ladislau Boloni a primit premiul special Legenda Sportului la Gala Sportului Românesc de marţi, de la Opera Naţională.

„Când am urcat treptele Operei eram puţin emoţionat, aveam puţină frică, veneam într-un loc unde noi nu prea umblam. Nu-mi imaginam că mă va aştepta atâta curiozitate şi căldură. Felicit toţi sportivii şi le urez mult succes în continuare. ca să ajungi campion ai nevoie de caracter, iar să mă aflu printre ei este o onoare. Am căutat cea mai cea amintire şi ca fotbalist momentul cel mai emoţionant nu s-a petrecut pe un teren de fotbal, ci la aeroportul Otopeni, când am sosit în 86 acasă, cu Cupa Campionilor. Noaptea târziu am ieşit pe terasa, era un întuneric profund şi în faţa noastră erau 30.000 de oameni, o ţară întreagă, oameni care voiau să ne atingă, pentru că victoria respectivă era li victoria lor, victoria care le-a redat mândria, respectul de sine şi dreptul de a fi fericit. Pentru mine, fotbalul din Europa Occidentală este exigent, crud şi valoros, poate cel mai valoros. Ca antrenor, cred că performanţa mea cea mare este că am reuşit să pătrund şi să rămân în acest fotbal timp de aproape 30 de ani. Valurile care mă izbeau nu m-au înghiţit, am rămas în picioare şi Cireaşa de pe tort, am reuşit şi rezultate. Dar niciodată stima nu a fost atât de adâncă precum cea de acasă. Ştiu că de la Botoşani la Cluj, de la Timişoara la Iaşi, acest respect este în jurul meu şi este plăcut. Oraşul meu natal Târgu Mureş a avut mereu grijă de mine, m-a iubir şi şi eu îl oiubesc. Nu m-aş numi Boloni dacă aş uita să pomenesc despre o regiune, între Sfântu Gheorghe şi Covasna, Între Gheorghieni, care oriunde mă aflam în lume, ei mă ocroteau şi mă susţineau. Şi eram fericit. Şi sunt. Trebuie să modific un proverb: Toate drumurile duc la Bucureşti. Pentru că Bucureştiul este şi al meu un pic”, a declarat Boloni.

Boloni i-a transmis un mesaj lui Mircea Lucescu: „Îţi mulţumesc pentru curajul tău”, după ce actualul selecţioner i-a spus în 1981, când a fost interzis la echipa naţională doar atat: „Am nevoie de tine”.

El a declarat că premiul primit este şi pentru Emerich Ienei, Miodrag Belodedici, Adrian Bumbescu, Tudorel Stoica, Anghel Iordănescu şi Helmuth Duckadam

De asemenea, el l-a menţionat şi pe Valentin Ceauşescu.

Premiul i-a fost acordat de Miodrag Belodedici.

Boloni, în vârstă de 72 de ani, a fost internaţional român cu 101 selecţii, a participat la Euro 1984 şi a câştigat Cupa Campionilor Europeni şi Supercupa UEFA alături de Steaua. După cariera de jucător, a antrenat naţionala României în perioada 2000-2001.

Sursa: https://www.news.ro/sport/ladislau-boloni-premiul-special-legenda-sportului-la-gala-sportului-romanesc-niciodata-stima-nu-a-fost-atat-de-adanca-precum-cea-de-acasa-1922405218272025032021970782

Ultimă oră

Același autor